„În urma consultărilor cu membrii din Organizaţia Pro România Brăila, astăzi, 7 decembrie 2019, am ales să ne luăm rămas bun de la politica pumnului în gură, dusă în ultima perioadă de Victor Ponta (Dragnea 2). În urma atacurilor constante pe care preşedintele Pro România le-a avut atât la adresa celei mai puternice organizaţii din partid, cât şi la adresa liderilor, implicit la adresa electoratului brăilean, electorat de centru-stânga, ne prezentăm demisia”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebok a Emiliei Meiroșu, fost preşedinte al Pro România Brăila.

Demisionarii şi-au motivat gestul plecării din Pro România prin faptul că nu se mai regăsesc în partid atâta vreme cât opiniile nu le sunt luate în considerare şi că există „o ruptură” între oamenii de la baza partidului şi deciziile centrale”.

„Partidul înseamnă oameni care au experienţe şi competenţe, idealuri şi năzuinţe. Organizaţia Brăila şi-a dorit consultarea şi opţiunile să îi fie luate în considerare. Pornind acest proiect, ne-am gândit şi am promovat ideile de modernizare a statului român şi reprezentarea unei părţi din electoratul României care nu se regăsea în politică. Politica liderilor centrali ai Pro România a creat o ruptură între oamenii de la baza partidului şi deciziile centrale. Aşadar, rămânem aceiaşi oameni care se delimitează cu demnitate de minciună şi o echipă care va lucra pentru Brăila şi România”, se mai arată în comunicat.

Rechizitoriul asasinatului cu bombă de la Arad, validat de Curtea de Apel Timișoara. Cum încearcă fiica victimei să „arunce în aer” acuzațiile procurorului
Recomandări
Rechizitoriul asasinatului cu bombă de la Arad, validat de Curtea de Apel Timișoara. Cum încearcă fiica victimei să „arunce în aer” acuzațiile procurorului

Emilia Meiroșu este unul dintre deputaţii care au fost suspendaţi din funcţii după ce au votat Guvernul Orban.

Ea a declarat, pentru Agerpres, că decizia demisiei în bloc a fost luată şi ca urmare a faptului că organizaţia de la Brăila a fost lăsată „în voia sorţii” după ce ea a fost suspendată şi conducerea a fost preluată de Ion Mocioalcă, secretarul general al partidului, care nu a venit niciodată la Brăila.

„Astăzi au venit foarte mulţi membri de partid la sediu să vedem ce facem, încotro o ia organizaţia. Responsabilii de zone din municipiu şi judeţ şi-au prezentat demisiile şi au decis, prin consultare şi cu restul membrilor de partid, să meargă să aducă şi demisiile lor. Organizaţia Pro România Brăila numără aproximativ 1.000 membri. Din momentul în care am fost suspendată, organizaţia a fost preluată de preşedintele de la Caraş-Severin, secretarul general al partidului şi cumătrul lui Victor Ponta, Ion Mocioalcă, care nu a venit nicio secundă la Brăila. Deocamdată nu am luat o hotărâre încotro voi merge, urmează să mă consult cu organizaţia”, a afirmat Emilia Meiroşu.

Demisia Organizaţiei Pro România Brăila vine la şase zile după ce europarlamentarul Mihai Tudose şi-a dat demisia din partid, cererea fiind postată pe o reţea de socializare.

Un fost preot se spovedește în cartea sa: „Am plecat la ÎPS Teodosie, l-am miruit bine că strânsesem ceva cașcaval, a doua zi m-a și hirotonit preot”
Recomandări
Un fost preot se spovedește în cartea sa: „Am plecat la ÎPS Teodosie, l-am miruit bine că strânsesem ceva cașcaval, a doua zi m-a și hirotonit preot”

”Vă rog să luaţi act de demisia mea din calitatea de membru al Pro România. Motivele acestui act, şi anume totalul dezacord cu deciziile conducerii centrale, fiind de notorietate, nu le mai detaliez”, a scris fostul premier în cererea sa de demisie.

FOTO: Facebook.com

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații