Organizația Municipală Iași a PSD apreciază că, la fel ca în cazul schimbării echipei guvernamentale conduse de fostul Prim Ministru Sorin Grindeanu, ne aflăm în fața unei crize politice și guvernamentale generate nu de factori socio-economici obiectivi, ci de unele aspecte personale și subiective care riscă totuși să scoată România de pe traseul său european, legat indisolubil de stabilitatea politică și de respectarea valorilor democratice, se arată în comunicatul oficial.

PSD Iași subliniază faptul că responsabilitatea actului de guvernare aparține Primului Ministru și echipei sale, iar orice decizie privind buna funcționare a acestei echipe, în vederea implementării eficiente a Programului de Guvernare, trebuie luată în interiorul Guvernului validat de Parlamentul României.

”Organizația Municipală Iași a PSD avertizează asupra pericolului acut ca noul experiment politic în fața căruia ne aflăm să șubrezească încrederea alegătorilor și să vulnerabilizeze partidul în fața adversarilor politici, să destabilizeze profund situația economică a țării, să întârzie și mai mult absorbția fondurilor europene și să deprecieze iremediabil credibilitatea României în fața partenerilor externi”, se mai arată în comunicat.

Potrivit filialei, în anul Centenarului Marii Uniri, avem imperios nevoie de stabilitate și unitate, de muncă și responsabilitate, de coerență și predictibilitate. Doar astfel vom reuși să punem în practică Programul de Guvernare și să recâștigăm încrederea românilor, cei în fața cărora suntem răspunzători mai presus de orice!

Comitetul Executiv Național al PSD decide luni soarta Guvernului.

Tudose și Dragnea își împart taberele, organizațiile județene anunțând, rând pe rând, în cursul zilei de sâmbătă, prin mesaje publice postate pe paginile de socializare, cum se poziționează în războiul dintre șeful Executivului și actuala conducere a partidului.

Citește și: VIDEO/ Românii nu l-au uitat pe Regele Mihai. A fost „al doilea tată” și „unul dintre cei mai mari conducători pe care i-a avut România”

Urmărește-ne pe Google News