O organizație internațională din domeniul ajutorului umanitar spune că, într-un adăpost de pe teritoriul enclavei asediate, 60% dintre copii au diaree din cauza lipsei de igienă care se manifestă în întreaga regiune.

„Action Against Hunger” – o organizație umanitară globală care a apărut în Franța și își propune să pună capăt foametei în lume – afirmă că lipsa accesului la apă este „una dintre cele mai mari provocări” din Gaza în momentul de față, pe măsură ce criza umanitară se agravează, iar copiii sunt „cei mai expuși” la consecințele asupra sănătății.

Adăposturile supraaglomerate sunt „aproape de punctul de a ceda”, a spus organizația.

„Un astfel de adăpost susține în prezent peste 24.000 de persoane – cu 60% dintre copiii de acolo afectați de diaree”, a transmis organizația umanitară.

„Oamenii recurg, de asemenea, la defecarea în aer liber. Aceasta este o criză de sănătate pe punctul de a exploda”, mai afirmă „Action Against Hunger”.

Chiara Saccardi, responsabilul organizației pentru Orientul Mijlociu, a declarat că familiile sunt nevoite să bea apă nepotabilă și se expun „riscului iminent de deshidratare și chiar la o epidemie de boli infecțioase”.

„O astfel de epidemie, dacă se va întâmpla, ar face din această criză gravă o problemă și mai mare”, a spus ea.

Israelul a impus o blocadă asupra Fâșiei Gaza după raidurile de amploare ale Hamas în sudul țării, efectuate pe 7 octombrie.

Anterior în cursul zilei de miercuri, guvernul condus de Benjamin Netanyahu a anunțat că nu va bloca ajutorul umanitar care intră în Gaza prin Egipt, dar nu a precizat când vor începe camioanele cu provizii să treacă în enclavă.

Foto: Profimedia Images

Urmărește LIVETEXT: Israelul a acceptat să permită intrarea ajutorului umanitar în Gaza după explozia de la spital soldată cu cel puțin 471 de morți. Biden: „Nu vom sta deoparte”

Urmărește-ne pe Google News