Camera Deputaților a adoptat miercuri legea de adoptare a Ordonanței 119/2022, prin care s-a modificat radical modul de calcul al supraimpozitului pentru producătorii de energie, conform organizațiilor.

Care este problema

Problema reclamată o constituie faptul că acum nu se mai recunosc costurile cu echilibrarea.

Mai exact, din profitul realizat ar trebui scăzute cheltuielile cu energia achiziționată pentru a fi livrată atunci când vântul nu bate sau nu este soare.

Această energie este necesară producătorilor de energie regenerabilă pentru a-și onora contractele.

„Dacă până acum în formula de calcul erau recunoscute şi cheltuielile cu achiziţia de energie necesară pentru onorarea contractelor atunci când sursă de energie nu este disponibilă (când nu bate vântul, când gradul de însorire este redus), în formula nouă adoptată de Parlament, aceste cheltuieli nu mai sunt recunoscute. Mai mult decât atât, cheltuielile cu dezechilibrele vor fi recunoscute doar în procent de maximum 5% din valoarea energiei electrice vândute, în condiţiile în care standardul în industrie arată dezechilibre înregistrate de centralele eoliene de circa 40%, respectiv 25% în cazul centralelor solare”, susțin reprezentanţii producătorilor.

Este victoria Ucrainei un obiectiv asumat al politici externe românești? De ce alegerile prezidențiale sunt mai importante ca oricând
Recomandări
Este victoria Ucrainei un obiectiv asumat al politici externe românești? De ce alegerile prezidențiale sunt mai importante ca oricând

„Supraimpozitarea pierderii”

„Formulele de supraimpozitare trebuie să se aplice pe venitul net realizat în urmă deducerii cheltuielilor necesare pentru achiziţia de energie pentru profilare şi cheltuielile pentru dezechilibrele înregistrate. Altfel discutăm despre supraimpozitarea pierderii”, arată aceștia.

Camera Deputaților este for decizional, iar legea va merge acum la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Criza energetică, criză de producție

Producătorii de energie regenerabilă spun că actuala criză energetică este dată de lipsa de capacități care să acopere tot consumul, iar atunci când este disponibilă, energia regenerabilă ajută la „calmarea” și reducerea prețului, potrivit producătorilor.

RWEA reprezintă investitori din domeniul eolian cu o capacitate instalată totală de 3.000 MW și investiții totale de 5 miliarde de euro.

PATRES reprezintă investitori din toate sursele regenerabile, respectiv eolian, solar, hidro și biomasă, cu o capacitate totală de 1.800 MW instalați și investiții de 2,7 miliarde de euro.

România a închis mai multe centrale în ultimii ani și și-a asumat închiderea capacităților de producție pe cărbune prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Patimile juridice ale Arhiepiscopului Teodosie: Ierarhul a fentat legea penală de două ori, iar acum se pregătește să repete figura a treia oară
Recomandări
Patimile juridice ale Arhiepiscopului Teodosie: Ierarhul a fentat legea penală de două ori, iar acum se pregătește să repete figura a treia oară

Populația și firmele au prețuri plafonate și compensate

Guvernul a modificat de mai multe ori legislația privind energia în România în ultimul an.

Populația și firmele au prețurile plafonate și compensate.

De asemenea, Guvernul a instituit un mecanism prin care OPCOM cumpără energie de la producători cu 450 lei/MWh și o revinde către furnizorii care au clienți finali la același preț.

Mecanismul exceptează producătorii de energie regenerabilă, cei care produc atât energie, cât și căldură în marile orașe, dar și noile investiții.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Două crime comise în județul Constanța, aparent fără legătură între ele, scot la iveală un caz înfiorător
Știrileprotv.ro
Două crime comise în județul Constanța, aparent fără legătură între ele, scot la iveală un caz înfiorător
Claudia Pătrășcanu a răbufnit și a spus ce a făcut unul dintre băieți pe ascuns: „Câtă suferință!” Filmarea care dă peste cap tot ce se știa
Viva.ro
Claudia Pătrășcanu a răbufnit și a spus ce a făcut unul dintre băieți pe ascuns: „Câtă suferință!” Filmarea care dă peste cap tot ce se știa
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Libertateapentrufemei.ro
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Fabricile din România care produc pe bandă rulantă. Au făcut uitate importurile și angajează constant
FANATIK.RO
Fabricile din România care produc pe bandă rulantă. Au făcut uitate importurile și angajează constant
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
GSP.RO
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
Leguma din România care a avut un randament de vis. Au ieșit pe plus toți cei care au cultivat așa ceva
FANATIK.RO
Leguma din România care a avut un randament de vis. Au ieșit pe plus toți cei care au cultivat așa ceva
Jennifer Lopez, în cea mai sexy rochie, la 55 de ani! Artista vrea să-i arate lui Ben Affleck ce a pierdut! FOTO
Unica.ro
Jennifer Lopez, în cea mai sexy rochie, la 55 de ani! Artista vrea să-i arate lui Ben Affleck ce a pierdut! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Tânărul care a venit îmbrăcat în "steagul" Americii în prima zi de şcoală explică gestul
Observatornews.ro
Tânărul care a venit îmbrăcat în "steagul" Americii în prima zi de şcoală explică gestul
Horoscop 10 septembrie 2024. Săgetătorii sunt în elementul lor și asta le dă putere, sporind efectul pe care îl au asupra celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 10 septembrie 2024. Săgetătorii sunt în elementul lor și asta le dă putere, sporind efectul pe care îl au asupra celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI