Organizatorii unei manifestații împotriva reformelor economice ale noului guvern argentinian vor trebui să acopere costurile de securitate, a anunțat noul guvern.

Costurile de securitate pentru demonstrație au ajuns la 60 de milioane de pesos (75.000 de dolari), iar „factura (va fi) trimisă mișcărilor sociale”, a declarat un purtător de cuvânt.

Mii de persoane au ieșit pe străzile din Buenos Aires săptămâna aceasta pentru a protesta față de politicile noului președinte de dreapta Javier Milei. Acesta a anunțat planuri de „terapie de șoc economică”, inclusiv reduceri masive de cheltuieli.

Mai multe organizații sociale implicate în organizare vor trebui să plătească costurile de securitate pentru proteste – la care poliția a fost desfășurată în număr mare – trebuind să acopere consumul de combustibil și „orele medii de muncă”.

Aceste organizații vor „purta responsabilitatea costurilor, care nu ar trebui să cadă asupra cetățenilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Manuel Adorni.

Organizatorii au criticat prezența masivă a forțelor de ordine la protest, sugerând că este o încercare de provocare. „Acest lucru îmi amintește de dictatura” din anii ’70 și ’80, a declarat Eduardo Belliboni, liderul grupului de protest Polo Obrero.

13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE
Recomandări
13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE

Președintele Milei, care a preluat funcția în urmă cu mai puțin de două săptămâni, a promis măsuri dure împotriva celor care încearcă să îi zădărnicească planurile de reformă, inclusiv prin proteste.

Guvernul său a anunțat reforme, inclusiv privatizarea companiilor de stat, precum și reduceri masive ale cheltuielilor publice, care vizează inclusiv subvențiile pentru combustibil și transport.

Săptămâna trecută, el a devalorizat moneda argentiniană, peso, cu peste 50%, în raport cu dolarul american.

Fondul Monetar Internațional – căruia Argentina îi datorează 44 de miliarde de dolari – a calificat măsurile drept „îndrăznețe” și a declarat că acestea vor contribui la crearea unui mediu propice creșterii sectorului privat.

Argentina se confruntă cu o inflație galopantă, prețurile crescând cu aproximativ 150% în ultimul an. De asemenea, se confruntă cu rezerve scăzute de numerar și cu o datorie publică ridicată, în timp ce 40% din populație trăiește sub pragul sărăciei.

Activiștii pentru drepturile omului din Argentina și-au exprimat îngrijorarea cu privire la noile orientări de securitate menite să reprime protestele.

Săptămâna trecută, ministra Securității din guvernul Milei, Patricia Bullrich, a anunțat că persoanele și organizațiile care protestează vor fi identificate cu „mijloace video, digitale sau manuale” și apoi vor fi facturate pentru costul trimiterii forțelor de securitate pentru a supraveghea demonstrațiile lor.

Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii
Recomandări
Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii

Organizațiile pentru drepturile omului și politicienii de opoziție și-au exprimat îngrijorarea față de aceste reguli, despre care au spus că, în esență, ar incrimina protestele legitime.

„Sub promisiunea ordinii, (guvernul) încearcă să suprime manifestațiile publice împotriva măsurilor oficiale“, a declarat Centrul de Studii Juridice (CELS). „Măsurile atacă dreptul la protest, îi incriminează pe cei care demonstrează și persecută organizațiile sociale și politice”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (7)

bituca   •   24.12.2023, 06:06

Au dat de belea argentinienii cu acest nou guvern.

Lecoqsportif   •   24.12.2023, 02:51

O masura perfect legitima.

Lascarus   •   24.12.2023, 02:13

Pe sistemul- cine nu i cu noi, e impotriva noastra. Libertate, nu gluma. In curand ii va obliga pe toti sa se taie imprejur, altfel amenda.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Știrileprotv.ro
Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Viva.ro
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Libertateapentrufemei.ro
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
FANATIK.RO
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
GSP.RO
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Financiarul.ro
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Observatornews.ro
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI