Polițiștii belgieni au oprit vineri o orgie cu 25 de participanți, la care lua parte și un membru al Parlamentului European, au scris marți mai multe publicații belgiene, citate de site-ul de limbă engleză Brussels Times.
Petrecerea avea loc într-un bar de pe strada Rue des Pierres, în centrul Bruxelles-ului, a confirmat biroul procurorului general pentru ziarul Het Nieuwsblad.
Cei 25 de participanți, cei mai mulți dintre ei bărbați, au fost amendați pentru că au încălcat restricțiile impuse pentru combaterea epidemiei COVID, a precizat o sursă pentru Het Laatste Nieuws. Potrivit presei, la fața locului au fost găsite și droguri.
La petrecere se aflau mai mulți diplomați și chiar un eurodeputat. Potrivit La Dernière Heure, acesta a încercat să fugă, dar a fost prins și chestionat de polițiști.
El a invocat imunitatea parlamentară ceea ce a antrenat intervenția, în plină noapte, a ministrului belgian al Afacerilor Externe. Și asta în ciuda faptului că imunitatea diplomatică nu poate fi invocată în caz de flagrant delict, potrivit Politico.
Autoritățile au refuzat să dezvăluie identitatea politicianului, dar publicația Het Laatste Nieuws a scris că europarlamentarul găsit la fața locului este unul dintre liderii Fidesz, partidul naționalist conservator maghiar condus de Viktor Orban.
Marți, după ce știrile despre petrecere au explodat în presa europeană, politicianul Fidesz a admis că a fost la fața locului.
Este vorba despre József Szájer, care a asigurat că nu a consumat droguri și și-a exprimat regretul că nu a respectat măsurile de combatere a pandemiei, potrivit site-ului maghiar Telex.hu.
Szájer, eurodeputat al partidului Fidesz aflat la al patrulea mandat, își anunțase încă de duminică demisia din Parlamentul European.
El a fost o piesă importantă a grupării conduse de Viktor Orban – membru fondator al Fidesz și fost parlamentar în Legislativul maghiar.
Politicianul maghiar a fost unul dintre autorii Constituției din 2010, care conține un articol ce definește căsătoria drept o uniune dintre un bărbat și o femeie.
Autorii textului au fost criticați pentru că au creat un mediu ostil pentru comunitatea LGBT din Ungaria.