Potrivit anchetatorilor, din 2008 şi pînă în prezent, cei în cauză ar fi desfăşurat activităţi de comerţ cu material lemnos, procurat atît legal, cât şi susceptibil a proveni din tăieri ilegale. Pentru comercializarea materialului lemnos, cei vizaţi ar fi recrutat mai multe persoane, minore şi majore, prin constrîngere, inducere în eroare, răpire sau profitînd de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea lor de vădită vulnerabilitate, pe care i-ar fi transportat şi adăpostit în gospodării, cu scopul de a-i supune la îndeplinirea de servicii în mod forţat. Totodată, persoanele exploatate ar mai fi fost obligate la efectuarea de munci gospodăreşti sau la practicarea cerşetoriei.
Salariu de 10 lei într-o săptămână
Chiar de la intrarea în una dintre casele traficanților, procurorii au găsit în lanțuri, pe prispă, un tânăr de 20 de ani din Constanța. Marcel Laurenţiu Stoian, ultima victimă făcută de aceștia, a ajuns la Berevoești în urmă cu o săptămână, timp în care a dormit în sopron, a primit drept salariu 10 lei și mâncare când să nu moară.
”Am venit aici la muncă, pentru că nu am unde să mă duc în altă parte. Ce, vreţi să dau în cap la lume pe stradă?! E greu, ca peste tot, dar ce să fac? Am venit aici că e şi târgul ăsta de cai, poate reuşesc să găsesc şi altceva“, a povestit Marcel.
Declarațiile torționarilor săi au fost de-a dreptul năucitoare:
Poliţist: Bărbatul de aici cine este?
Suspect: A venit acum vreo săptămînă, şefule, de pe drum. Nu ştiu de unde e. Îl ţin şi eu aici.
Poliţist: Dar de ce-l ţii legat?
Suspect: E legat că dă cu pietre după oameni pe drum.
Poliţist: Păi noaptea, după cine să dea cu pietre? A stat aici toată noaptea, că uite-l cum tremură de frig…
Suspect: Îl ţin şefule, că noaptea se duce şi le violează p-ăstea, p-aici!
Legat cu lanțul câinelui timp de un an
Unul dintre sclavi le-a povestit anchetatorilor cum a fost ţinut legat mai bine de un an. „Eram pus pe sîrmă, ca un cîine, în curte. Aveam un lanţ lung de circa trei metri şi sîrma era lungă de vreo 5 metri. Stăteam acolo şi mă plimbam de colo-colo, cît ajungeam, fiindcă, dacă făceam un pas mai mult, mă trăgea lanţul înapoi“.
Ținuți la ”izolator” în WC-ul din curte
Era chiar şi un loc special amenajat pentru sclavii îndărătnici. O chichineaţă din lemn ce părea pe dinafara a fi WC-ul din curte era de fapt „izolarea“, aşa cum era numită sugestiv de proprietar. Nesupuşii primeau carceră şi erau băgaţi în acel loc, fiind legaţi de mîni, de un laţ gros prins de tavan. Cînd nu erau legaţi, cei pedepsiţi dormeau chirciţi în spaţiul îngust direct pe jos.
I-au smuls smocuri de păr cu patentul
Un puști de nici 10 ani a povestit că soţia proprietarului, îl lovea zilnic şi, ca să-l pedepsească, îi smulgea din cap smocuri de păr cu patentul și a avut chiar și o ureche ruptă. Când nu erau mulțumiți de el, l-au stropit cu apă rece sau fiartă şi l-au ars pe mîini.
Târâți de cal pe uliță, ca pedeapsă
Procurorii susțin că torționarii se mândreau cu numărul mare de sclavi, iar dacă unul îndrăznea să fugă, pedeapsa era pe măsură: doi sclavi care ar fi fost legaţi de picioare cu sfoara şi târâți de un cal pe drumul principal pentru a fi daţi drept exemplu celor care aveau intenţii asemănătoare.
21 de copii au ajuns în centre de plasament în cazul de sclavie din Argeş
Vila primarului, ridicată de copiii – sclavi
Conform informațiilor obținute de Ziarul Profit, se pare că inclusiv primarul comunei Berevoești ar fi avut legătură cu grupările de țigani care se foloseau de minori.
Edilul Florin Proca ar fi știut tot timpul ce se întâmplă în comună să și ar fi închis ochii având o înțelegere cu torționarii. Mai mult, surse judiciare susțin că sclavii torturați ar fi fost folosiți inclusiv pentru construcția unei vile și a unei păstrăvării aparținându-i primarului. Edilul neagă însă orice acuzație.
„Niciodată nu am ştiut că sunt oameni legaţi în lanţuri şi ţinuţi în cuşti, în Berevoeşti. Dacă un om cu suflet ar fi văzut aşa ceva, cu siguranţă ar fi sunat la 112. În 2015, am depus o sesizare la poliţie cum că există suspiciunea că ar fi în localitate persoane fără acte, care sunt supuse la diverse munci. Colegii de la Asistenţă Socială au avut această suspiciune. Până în prezent nu am primit vreun răspuns, dar posibil ca acţiunea de acum să fie răspunsul acelei sesizări”, a declarat, pentru Mediafax, primarul localităţii Berevoeşti, Florin Proca.
Edilul a mai precizat că nu a fost chemat încă la audieri.
„Ce vreau să se lămurească e faptul că nu sunt parte în dosar. Nu am fost chemat la audieri, nici întrebat de vreo autoritate despre această situaţie. (…) Satul Gămăceşti este un sat izolat, cu aproximativ 600 de gospodării. Este locuit în proporţie de 90% de persoane de etnie romă. Casele acestora sunt la aproximativ 400 de metri distanţă de celelalte case din localitate. Cei mai mulţi dintre localnicii din Gămăceşti au documente”, a mai precizat primarul.
38 de suspecți din Berevoiești au fost reținuți
Un număr de 38 de suspecţi, din comuna argeşeană Berevoeşti, puşi sub urmărire penală în dosarul de trafic de persoane, fiind acuzaţi că ţineau ca sclavi oameni pe care îi puneau la muncă forţată, au fost reţinuţi azi-noapte de către procurorii DIICOT Piteşti. Astăzi, anchetatorii vor cere arestarea preventivă a acestora.
Persoanele vizate în acest caz sunt suspectate că, începând cu anul 2008 şi până în prezent, au constituit mai multe grupuri infracţionale organizate structurate pe baza relaţiilor de familie, care au recrutat aproximativ 40 de persoane minore şi majore prin constrangere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau acestea le-au exploatat, supunându-le la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat.
Scandalul a ajuns și în presa internațională
Cazul a avut un impact puternic şi la scurt timp a fost preluat şi de presa internaţională. „ Sclavi în România, răpiţi, ţinuţi în lanţuri şi obligaţi să cerşească”, scrie ABC News. Jurnaliștii americani prezintă povestea spunnând că trei bărbaţi şi doi copii, cu vârste între 10 şi 12 ani au fost găsiţi legaţi cu lanţuri şi salvaţi de poliţie în localitatea Berevoeşti în timpul unor percheziţii la mai mulţi suspecţi, membri ai unei familiii de rromi. Procurorii au declarat că investigaţia a cuprins aproximativ 90 de suspecţi, bănuiţi de faptul că exploatau în jur de 65 de persoane cu dizabilităţi fizice şi mentale sau care erau foarte sărace.
Totodată, EURONEWS anunță că poliţia română a desfințat o grupare ce se ocupa cu sclavia, salvând zeci de tineri. „Poliţia anti-mafie a destructurat o grupare din centrul României, ce se ocupa cu traficul de persoane. trei bărbaţi şi doi copii au fost găsiţi în lanţuri şi salvaţi de poliţişti în timpul unor percheziţii. La faţa locului au fost găsiţi 50.000 euro, alături de 1 kg de aur”, scrie publicația menționată.
Tabloidul britanic Daily Mail și cotidianul Toronto Star au preluat, fără comentarii proprii, ştirea Associated Press cu titlul „România anchetează un caz de sclavie. Oameni răpiţi, ţinuţi în lanţuri, obligaţi să cerşească”.
foto: Curier Argeșean