Pop-it-ul a fost ideea a doi designeri de jocuri israelieni, pe nume Theo și Ora Coster.

Cei doi au inventat peste 190 de jocuri, dintre care unul dintre cele mai cunoscute este: „Ghici cine?” – un joc de recunoaștere a feței, care a fost vândut în întreaga lume, în mai multe limbi.

Theo s-a născut la Amsterdam în 1928 și a fost coleg de clasă al Annei Frank, al cărei jurnal a devenit una dintre cele mai cunoscute relatări ale holocaustului nazist.

A supraviețuit războiului trăind cu o familie non-evreiască și și-a schimbat numele din Morris Simon, întrucât îi era frică că sună evreiesc.

Pe soția sa, Ora, a întâlnit-o în 1955, în Israel, în timp ce mergea pe motocicletă. Pe atunci, ea era profesoară de artă. Împreună, cei doi au pus bazele companiei Theora Design. Compania celor doi a început prin a face lucruri pentru alte companii care le ofereau drept cadouri gratuite, inclusiv un băț de înghețată care se dubla ca o jucărie de construcție și care a avut succes.

Originile pop-it. Cum a ajuns o maimuță să facă cunoscută jucăria adorată de milioane de copii din toată lumea
Theo și Ora, alături de nepoții lor. foto: Theora Design
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Acest lucru a adus firmei celor doi suficienți bani pentru a le permite să investească în proiectarea propriilor jucării.

O idee înțeleasă după aproape 40 de ani de o maimuță

Pop-it a fost prima lor jucărie. Inspirația a venit după ce sora lui Ora, artistă, a murit din cauza cancerului de sân în 1974, iar Ora a avut o idee într-o noapte, într-un vis.

„Ea a spus: Theo, imaginează-ți un câmp mare de sâni, sânii doamnelor, pe care le poți împinge mamelonul. Era foarte deschisă, spunea oricui orice avea în minte. S-a dus la el și a spus să facă un covor de sfârcuri pe care să-l poată apăsa dintr-o parte în alta. Și el a făcut exact asta”, a spus Boaz Coster, fiul lui Theo și Ora care conduce acum compania fondată de părinții împreună cu fratele său Gideon.

Ulterior, perechea a produs niște prototipuri, dar ideea lor de a împinge bulele nu s-a concretizat, unul dintre motive fiind că siliconul din care sunt fabricate pop-up-urile de astăzi nu era disponibil.

Originile pop-it. Cum a ajuns o maimuță să facă cunoscută jucăria adorată de milioane de copii din toată lumea
Pop-it-ul original din 1975. foto: Theora Design
Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok facturile pentru zborurile la Nisa: „Nu este nici prima, nici ultima greșeală a mea” | VIDEO
Recomandări
Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok facturile pentru zborurile la Nisa: „Nu este nici prima, nici ultima greșeală a mea” | VIDEO

Mai târziu, în 2014, copiii au schimbat ideea părinților și au încheiat un acord cu compania de jocuri din Montreal, Foxmind. Pop-it a fost reconceput ca Last One Lost. S-au vândut numai „câteva mii”, iar în 2019, jocul a fost preluat de retailerul american, Target.

„Au început să vândă ceva mai mult, dar totuși nu a propus senzație, până când cineva a creat niște filmulețe și clipuri postate pe TikTok și YouTube. A existat un clip cu o mică maimuță care apasă dintr-o parte, apoi o întoarce și apasă din cealaltă parte. Asta a fost esența ideii la care s-au gândit părinții noștri – și acest lucru a produs 500 de milioane de vânzări”, a spus Boaz.

Gaitlyn Rae se numește maimuța care a popularizat jucăria pe rețelele sociale. Locuiește în Elizabeth City, Carolina de Nord împreună cu proprietarii ei, Jessica Lacher, care deține o fermă, și soțul Jessicăi, Paul, care conduce o companie de irigații.

„Cineva i-a trimis un pop-it de ziua ei. A fost prima jucărie de acest fel pe care am văzut-o. Nu știu dacă a fost original sau nu, dar apoi au început să se facă tot felul de astfel de jucării și toți fanii ei au început să ni le trimită. Adică, avem cutii și cutii pline cu pop-it-uri”, a spus Jessica.

Cutia neagră a avionului prăbușit de Crăciun în Kazahstan a fost găsită. 29 de oameni au supraviețuit în coada ruptă a aeronavei
Recomandări
Cutia neagră a avionului prăbușit de Crăciun în Kazahstan a fost găsită. 29 de oameni au supraviețuit în coada ruptă a aeronavei

Și astfel, s-a dat naștere unei nebunii. Pe piață, există pop-it în formă de ananas, dinozauri, unicorni, pistoale, sigle Apple, chiar și cu personajul TV pentru copii, Peppa Pig.

Un miliard de exemplare vândute

Se estimează că aproximativ un miliard de exemplare se vând în întreaga lume. Cu toate astea, multe dintre ele nu sunt licențiate de Foxmind sau Theora Design.

Situația se întâlnește, de exemplu, în magazinele din Marea Britanie, unde rafturile se golesc repede de Pop-it, cu toate că produsele nu au licență oficială pentru a fi puse la vânzare.

Și pe Amazon din Marea Britanie, multe dintre articolele Amazons Choice și best seller nu sunt licențiate. Versiunile oficiale sunt greu de găsit, chiar dacă se introduce numele companiei sau numele de marcă oficiale – Last One Lost and Go Pop!, notează BBC.

Deși mulți comercianți au câștigat mai mulți bani decât înșiși producătorii, frații sunt încântați de creativitatea pe care ideea familiei a dezlănțuit-o și nu se plâng.

Pop-it-urile sunt bune pentru persoanele care au nevoie să-și exerseze concentrarea, logica și abilitățile mentale și pentru a ajuta persoanele cu autism.

Cât despre cei care au creat originalul Pop-it, Ora a murit în urmă cu câteva luni, la 90 de ani, fericită că invenția ei a devenit un succes la nivel mondial după toți acești ani. Se odihnește într-un cimitir din Tel Aviv, alături de soțul ei Theo, care murise cu doi ani în urmă.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
FANATIK.RO
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
Observatornews.ro
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI