Înainte de invazia rusă, Alena făcea postări video alături de prietenii ei despre viața ei de zi cu zi. Când obuzele au început să pice în orașul-port la Marea Azov, ea a început să filmeze de pe fereastra apartamentului ei ce se întâmplă afară. Apoi, cum locuința ei este distrusă.
„Totul a fost distrus. Da, poți să faci un film de groază aici. Ăsta e sângele tatălui meu. Ăsta e patul, dar am fost acoperiți cu o pătură groasă, iar asta ne-a salvat”, povestește Alena, în timp ce filmează prin apartamentul familiei sale. Se văd distrugerile provocate de suflul unei explozii.
Alena și părinții eu au stat trei săptămâni ascunși în orașul asediat. Fata de 15 ani a topit zăpadă pentru a avea apă, în timp ce părinții ei au gătit pe dispozitive improvizate, afară, în aer liber. În locuința distrusă, nu mai erau nici căldură, nici energie.
„Aceste cutii de gheață au fost folosite pentru a bea apă și pentru a ne spăla”, a explicat ea într-o altă filmare din jurnalul ei.
Spre deosebire de cei care s-au dus în buncăre subterane, Alena și familia au căutat să se mute din casă în casă. O mișcare riscantă, căci în orice moment o bombă ar fi putut să cadă și pe blocul în care se adăposteau, la fel cum s-a întâmplat cu majoritatea clădirilor din Mariupol.
După mai multe săptămâni, Alena și părinții ei au reușit să plece în orașul Zaporojie, aflat sub controlul forțelor ucrainene. Ea și mama ei au plecat în Luxemburg, în timp ce tatăl ei a rămas în Ucraina pentru a lupta.
Din Luxemburg, adolescenta se gândește la clipa în care va reveni acasă, „să sărbătoresc victoria, să mă plimb prin Kiev și Mariupol odată ce sunt reconstruite, sper să fie reconstruite”.