• Autoritățile vorbeau despre reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, vechi de peste 50 de ani, încă din 2013. Valoarea proiectului se ridică la 10.000.000 de euro, nota news-mehedinti.ro. Încă se lucrează, proiectul nu e finalizat.
  • De pe 5 iunie, edilul Marius Stoica a decis să nu mai onoreze contractul cu firma care se ocupa de canalizare, Floricola, condusă de Constantin Popescu, fost președinte PSD Mehedinți și viitor contracandidat la alegerile pentru primărie.
  • ”Toate gurile de colectare sunt înfundate. Gunoaie, crengi, frunze merg în canalele de pe faleză care se blochează”, explică Popescu. Primarul nu a răspuns apelurilor reporterului Libertatea.

Locuitorii din Orșova au postat pe rețele sociale poze și filmulețe cu inundațiile de duminică după-amiază.

Serviciul public de alimentare și canalizare este deținut de firma Floricola, care a semnat în 2006 un contract de concesiune pentru apă, canal și salubrizare pe 25 de ani.

Actualul primar nu mai dorește să respecte contractul cu Floricola, mai ales că a anunțat că nu va mai candida pentru PSD pentru un nou mandat, ci pentru Pro România. Și în 2017 Marius Stoica a vrut să rezilieze contractul, dar firma a câștigat procesul.

Candidatul PSD pentru primărie va fi chiar Constantin Popescu, ținta a două dosare penale ale DNA, dar achitat definitiv și revenit în politică.

”Gunoaie, crengi, frunze, toate merg în canalele de pe faleză”

”Începând de pe 5 iunie, primarul a sistat orice lucrare de întreținere. Nu cunosc motivele. Toate gurile de colectare sunt înfundate. Gunoaie, crengi, frunze merg în canalele de pe faleză care se blochează! În plus, toate străzile sunt sparte, pentru schimbarea conductelor, însă nici o lucrare nu e terminată”, spune Constantin Popescu, patronul de la Floricola. De canalele de apă menajeră se ocupă alt operator, agreat de Primărie.

La începutul lui mai, apa potabilă a fost oprită în Orșova, printr-o decizie a Direcției de Sănătate Publică, din cauză că nu se afla la parametrii normali.

”Primarul vine face fotografiii și atât. Sunt zeci de plângeri. Și eu am avut o lucrare de 4 zile și nu mi-a recunscut facturile. La ora asta, la orice ploaie, tot așa va fi! A jurat cu mâna pe Biblie că respectă obligațille de gospodar astfel încăt cetățeanul să nu sufere, dar vedeți ce se întâmplă, ne facem de râs”, conchide Popescu.

Primarul Stoica nu a răspuns apelurilor noastre. Surse din primărie spun că reclamațiile au curs valuri, dar ”noi nu avem nici o vină, din contră, edilul vrea să ajute localnicii, a făcut proiect pentru înlocuirea vechii rețele de apă. Doar că până va fi gata, ar trebui să mai aibă răbdare!”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Urmărește-ne pe Google News