Pe lângă cei care îşi serbează onomastica, este o zi în care se pomenesc şi cei dispăruţi și se spune că privighetoarea şi cucul încetează să mai cânte, iar licuricii apar.
În această zi se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se colaci, lumânări, mere dulci sau acre, zarzăre şi colivă.
Potrivit datinilor, până la sărbătorirea acestei zile, femeile tinere nu au voie să mănânce mere, pentru a nu-i supăra pe morţi. După această sărbătoare ele au „dezlegare” la mere, spre deosebire de cele vârstnice, care trebuie să aştepte până la Sfântul Ilie.
Sărbătoarea este marcată cu roşu în calendarele bisericeşti şi marchează încheierea Postului celor doi apostoli. În această zi se mănâncă peşte.
 

Urmărește-ne pe Google News