Cu masuri de securitate extraordinare, dictate de razboiul cu Irakul si temerile de atacuri teroriste, Oscarul s-a desfasurat duminica seara fara tam-tam, fara stralucirea obisnuita si fara fani. Covorul rosu, pe care vedetele nu au mai zabovit, a fost pazit de cordoane zdravene de politisti, in spatele carora se vedeau grupuri de demonstranti, atat anti, cat si pro razboi.
Vedetele s-au conformat in privinta imbracamintii, adoptand vesti-mentatii mai sobre. Protestele lor s-au materializat in arborarea ostentativa a semnului pacii sau in discursuri in care au infierat razboiul si au vorbit despre importanta pacii.
Mai radical, regizorul Michael Moore (premiat pentru cel mai bun documentar) a ales sa-l puna la zid pe George Bush: „Traim vremuri in care un om ne trimite la razboi din motive ireale. Suntem impotriva acestui razboi, domnule Bush. Sa va fie rusine, domnule Bush, sa va fie rusine!”, a strigat Moore in aplauzele celor prezenti. Adrien Brody, castigatorul premiului pentru cel mai bun rol principal masculin, a amintit in „cuvantarea” sa ca are un prieten care se afla in Kuweit si i-a indemnat pe cei prezenti sa se roage pentru pace.
Brody l-a invins neasteptat in cursa pentru Oscar pe Jack Nicholson, care era dat ca sigur premiat pentru „About Schmidt”. La categoria „cel mai bun rol principal feminin” a castigat Nicole Kidman pentru „The Hours”, unde, pentru a o interpreta pe scriitoarea Virginia Woolf, si-a schimbat infatisarea, purtand chiar si o proteza nazala. Steve Martin, prezentatorul Oscarurilor, a glumit spunand ca Nicole asa arata in realitate si ca proteza nazala a purtat in filmele unde e frumoasa. Premiile pentru cele mai bune roluri secundare au fost adjudecate de Chris Cooper („Adaptation”) si Catherine Zeta-Jones („Chicago”), frumoasa amutind audienta cu un show deosebit: gravida in noua luni, ea a cantat si dasat pe scena Oscarurilor. Acelasi film care i-a adus ei statueta, „Chicago”, a fost numit si cel mai bun film al anului (productia a luat in total sase Oscaruri!). Surpriza serii a fost „Gangs of New York”. Nominalizat la zece categorii, filmul nu a luat vreun premiu.
n Filmele premiate vor sosi in cateva luni si la Bucuresti. New Films Romania a stabilit deja calendarul. „Chicago” va veni la toamna. „Hotul de orhidee” (cu Chris Cooper), in primul weekend din aprilie. „Orele” (cu Nicole Kidman), in mai. „Vorbeste cu ea” tot in mai, iar „Frida” in iunie. „Pianistul” (adus de Independenta Film) vine tot in mai.

 
 

Urmărește-ne pe Google News