Recomandarea este o premieră, în țările Uniunii Europene fiind trimise de obicei misiuni limitate de observare, formate din zece persoane.
Astfel, 18 observatori vor urmări perioada de dinainte de alegeri, iar alți „200 de observatori vor monitoriza punctual procedurile, în ziua votării”, potrivit raportului Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului al OSCE (ODIHR).
Îngrijorările legate de posibile nereguli în cadrul scrutinului au apărut în contextul în care partidul Fidesz al premierului Viktor Orban este „umăr la umăr” în sondaje cu alianța celor șase formațiuni de opoziție care încearcă să-l îndepărteze de la putere.
În același timp, specialiștii spun că riscul de fraudă în alegeri crește în urma modificărilor legislative de anul trecut, care facilitează înregistrarea de adrese fictive.
„O implicare puternică a ODIHR într-o observare sistematică şi cuprinzătoare a procesului de vot în ziua alegerilor va creşte încrederea publicului în procesul electoral, va preveni neregulile în ultimele zile ale campaniei (şi chiar în ziua alegerilor) şi, prin urmare, va păstra onestitatea procesul democratic”, a transmis ODIHR, la care 20 de ONG-uri din Ungaria au făcut apel să trimită mai mulți observatori.
Un solicitare similară a venit și din partea unui grup de 62 de parlamentari europeni din diferite partide.
Referindu-se la precedentele alegeri parlamentare din 2018, OSCE precizează că „alegătorii au avut (la dispoziţie) o gamă largă de opţiuni politice, dar retorica intimidantă şi xenofobă, prejudecăţile media şi finanţarea opacă a campaniei au restrâns spaţiul pentru dezbateri politice autentice, împiedicând alegătorii să facă alegeri fiind pe deplin informaţi”.
Potrivit raportului publicat vineri, multe dintre recomandările făcute în urmă cu patru ani nu au fost urmate.
Foto: EPA