Ospățul roman în timpul sărbătorilor. Întinși pe jos și cu vărsături între felurile de mâncare: „Mâncatul era actul suprem de civilizație”

Preparatele pe care le aveau pe mese

Romanii se bucurau de preparate dulci și sărate. Lagane, paste servite de regulă cu năut, erau folosite și în prepararea unui tort de miere cu brânză ricotta proaspătă. Aceștia foloseau garum, un sos de pește fermentat, picant și sărat, pentru a da gust preparatelor, fiind utilizat chiar și ca topping pentru deserturi.

Garum are o compoziție similară cu cea a sosurilor de pește asiatice din zilele noastre, cum ar fi nuoc mam din Vietnam și nam pla din Thailanda. Pentru a obține acest sos, romanii lăsau carnea, sângele și măruntaiele de pește să fermenteze în recipiente sub razele soarelui.

Carnea de vânat, precum mistrețul, iepurele și fazanul, împreună cu fructele de mare, cum ar fi stridiile crude, crustaceele și homarul, erau doar câteva dintre mâncărurile scumpe care erau servite constant la banchetul roman.

Mai mult, gazdele se întreceau servind mâncăruri exotice, cum ar fi tocănița de limbă de papagal.  

Giorgio Franchetti, istoric gastronomic și cercetător al istoriei antice romane, a recuperat rețete pierdute de la aceste mese, pe care le împărtășește în cartea „Dining With the Ancient Romans”, scrisă împreună cu Cristina Conte.

Recomandări

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

Vomatul „era o practică comună”

„Aveau obiceiuri culinare bizare care nu se potrivesc cu eticheta modernă, cum ar fi mâncatul în timp ce stăteau culcați și vărsatul între feluri”, a spus Franchetti.

„Având în vedere că mesele erau un simbol al statutului și durau până târziu în noapte, vomitatul era o practică comună necesară pentru a face loc în stomac pentru mai multă mâncare. Romanii antici erau hedoniști, căutând plăcerile vieții”, a declarat  Alberto Jori.

Pentru a evita balonarea, romanii mâncau în timp ce stăteau întinși pe o canapea. Se credea că poziția orizontală ajută digestia. În plus, aceștia puteau trage și un pui de somn între mese.

Cu toate acestea, statul întins în timpul mesei era un privilegiu rezervat doar bărbaților. Femeile fie mâncau la altă masă, fie stăteau în genunchi sau se așezau lângă soțul lor în timp ce acesta se bucura de masă.

Superstițiile în care credeau

Romanii erau, de asemenea, și foarte superstițioși. Tot ceea ce cădea de pe masă revenea lumii de dincolo și nu trebuia ridicat de teamă că morții vor veni să se răzbune, în timp ce vărsarea sării era de rău augur, a precizat Franchetti. Pâinea trebuia să fie atinsă numai cu mâinile, iar cojile de ouă trebuiau sparte. În cazul în care un cocoș cânta la o oră neobișnuită, servitorii erau trimiși să aducă unul, să-l omoare și să-l servească imediat.

Recomandări

Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”

Potrivit lui Franchetti, ospățul era o modalitate de a ține moartea la distanță. Banchetele se încheiau cu un ritual de beție în timpul căruia participanții discutau despre moarte pentru a-și aminti să trăiască pe deplin și să se bucure de viață.

În spiritul acestei viziuni asupra lumii, obiectele de pe masă, cum ar fi suporturile pentru sare și piper, aveau forma unor cranii. Potrivit lui Jori, se obișnuia ca cei dragi morților să fie invitați la masă și să li se servească porții pline de mâncare. Sculpturile reprezentând morții stăteau la masă cu cei vii.

Vinul nu era întotdeauna băut simplu, ci amestecat cu alte ingrediente. Apa era folosită pentru a dilua tăria alcoolului și a permite petrecăreților să bea mai mult, în timp ce apa de mare era adăugată pentru ca sarea să conserve butoaiele de vin care veneau din colțuri îndepărtate ale imperiului.

Urmărește-ne pe Google News