Hamas a anunțat vineri că 13 ostatici pe care îi deține în Fâșia Gaza au fost uciși în cursul zilei trecute, în urma loviturilor aeriene israeliene. Gruparea teroristă afirmă că printre cei 13 ostatici se numără și străini.

Informația nu este confirmată independent.

Mai multe persoane au fost răpite de luptătorii Hamas și duse în Gaza, sâmbătă, în timpul raidului-surpriză derulat în sudul Israelului.

Numărul total al ostaticilor nu este cunoscut, și, în vreme ce grupările palestiniene Hamas și Jihadul Islamic au susținut că au aproximativ 150 de persoane, unele publicații israeliene vorbesc despre aproape 200 de oameni.

Armata israeliană a anunțat că a identificat până acum 97 de israelieni luați ostatici și a anunțat familiile acestora.

Printre ostatici se numără femei, vârstnici, copii și soldați, inclusiv ofițeri, au precizat mai multe surse. Președintele SUA, Joe Biden, a confirmat, la rândul lui, că printre ostatici se află și cetățeni americani.

Hamas a declarat că, în schimbul ostaticilor israelieni, va încerca să obțină eliberarea tuturor prizonierilor palestinieni din închisorile israeliene – aproximativ 4.500 de deținuți, potrivit grupului israelian pentru drepturile omului B’Tselem.

Cum au făcut praf Constituția niște judecători CCR? Cazul Șoșoacă nu e despre Șoșoacă
Recomandări
Cum au făcut praf Constituția niște judecători CCR? Cazul Șoșoacă nu e despre Șoșoacă

Reuters a scris că oficialii din Qatar mediază unele discuții între Hamas și Israel pentru eliberarea ostaticilor.

Luni, Hamas a declarat că atacurile aeriene au ucis patru ostatici și pe răpitorii lor.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (9)

piciusz   •   15.10.2023, 10:59

Pacat ca se intampla asa ceva.

Irinel   •   14.10.2023, 16:20

Nu stiu cum se poate opri acest razboi.Dar edte ingrozitor.

K476   •   13.10.2023, 23:41

Dacă arestau pe cineva anume, aveau o oarecare legitimitate. Dar cu civili răpiți la întâmplare, asta ii definește ca teroriști. Pentru cine se îndoiește.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Mureș a fost decapitată de un camion în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni
Știrileprotv.ro
O femeie din Mureș a fost decapitată de un camion în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni
Mario Fresh RUPE TĂCEREA după despărțirea de Alexia Eram: „Nu există resentimente. Am realizat că...”. Adevăratul motiv al despărțirii
Viva.ro
Mario Fresh RUPE TĂCEREA după despărțirea de Alexia Eram: „Nu există resentimente. Am realizat că...”. Adevăratul motiv al despărțirii
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Libertateapentrufemei.ro
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Ce să pui în aluatul pentru clătite ca să nu se lipsească de tigaie și să rămână pufoase și a doua zi. Secretul pe care puține gospodine îl cunosc
FANATIK.RO
Ce să pui în aluatul pentru clătite ca să nu se lipsească de tigaie și să rămână pufoase și a doua zi. Secretul pe care puține gospodine îl cunosc
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
GSP.RO
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
Ora cea mai bună la care poți să cumperi bilete de avion ieftine. Atunci prețurile sunt chiar și cu 50% mai mici
FANATIK.RO
Ora cea mai bună la care poți să cumperi bilete de avion ieftine. Atunci prețurile sunt chiar și cu 50% mai mici
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
Unica.ro
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
VÂRSTA DE PENSIONARE CREȘTE. Când se modifică legea
Financiarul.ro
VÂRSTA DE PENSIONARE CREȘTE. Când se modifică legea
PNL acuză PSD că i-a copiat proiectul de lege privind avansul pentru imobiliare. Schema de tip piramidal de la Nordis i-a înviorat pe politicieni
Observatornews.ro
PNL acuză PSD că i-a copiat proiectul de lege privind avansul pentru imobiliare. Schema de tip piramidal de la Nordis i-a înviorat pe politicieni
Horoscop 10 octombrie 2024. Vărsătorii s-ar putea să se simtă destul de ciudat astăzi, cu atâția oameni în jur pe care nu-i mai înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 10 octombrie 2024. Vărsătorii s-ar putea să se simtă destul de ciudat astăzi, cu atâția oameni în jur pe care nu-i mai înțeleg

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI