Hamas a anunțat vineri că 13 ostatici pe care îi deține în Fâșia Gaza au fost uciși în cursul zilei trecute, în urma loviturilor aeriene israeliene. Gruparea teroristă afirmă că printre cei 13 ostatici se numără și străini.

Informația nu este confirmată independent.

Mai multe persoane au fost răpite de luptătorii Hamas și duse în Gaza, sâmbătă, în timpul raidului-surpriză derulat în sudul Israelului.

Numărul total al ostaticilor nu este cunoscut, și, în vreme ce grupările palestiniene Hamas și Jihadul Islamic au susținut că au aproximativ 150 de persoane, unele publicații israeliene vorbesc despre aproape 200 de oameni.

Armata israeliană a anunțat că a identificat până acum 97 de israelieni luați ostatici și a anunțat familiile acestora.

Printre ostatici se numără femei, vârstnici, copii și soldați, inclusiv ofițeri, au precizat mai multe surse. Președintele SUA, Joe Biden, a confirmat, la rândul lui, că printre ostatici se află și cetățeni americani.

Hamas a declarat că, în schimbul ostaticilor israelieni, va încerca să obțină eliberarea tuturor prizonierilor palestinieni din închisorile israeliene – aproximativ 4.500 de deținuți, potrivit grupului israelian pentru drepturile omului BTselem.

Reuters a scris că oficialii din Qatar mediază unele discuții între Hamas și Israel pentru eliberarea ostaticilor.

Luni, Hamas a declarat că atacurile aeriene au ucis patru ostatici și pe răpitorii lor.

Urmărește-ne pe Google News