UPDATE 16.15 Premierul Victor Ponta a confirmat, în cadrul conferinţei de presă, că un român a fost ucis în operaţiunea din Algeria.
„Am dorit să facem câteva precizări, cu date confirmate, sigure, pe care autorităţile române le-au primit. În urmă cu puţin timp, prin structurile diplomatice, ni s-a confirmat că un cetăţean român şi-a pierdut viaţa în aceste evenimente. Vestea bună se referă la ultimul dintre cei cinci cetăţeni români aflaţi în zona de conflict. Acesta a fost eliberat de către armata algeriană, se află în acest moment în custodia armatei algeriene şi autorităţile române fac toate eforturile pentru recuperarea lui. Cei trei cetăţeni români eliberaţi anterior sunt în custodia autorităţilor române, sunt în stare bună şi se vor întoarce cât de curând. Al patrulea, iată, este bine şi va fi recuperat în curând şi el”, a declarat premierul.
Autorităţile române încearcă dea de urma familiei românului şi, de asemenea, dacă în complex se mai aflau alţi români. Nu există deocamdată informaţii despre circumstanţele în care a murit cetăţeanul român, informează România TV.
Ministerul de Afaceri Externe a anunţat, aseară, că trei români au fost salvaţi: unul aflându-se la Ambasadă, iar ceilalţi doi fiind în custodia armatei algeriene.
În această după-amiază premierul Victor Ponta şi ministrul de Externe Titus Corlăţean s-au întâlnit de urgenţă, la sediul MAE, unde a fost constituită celula de criză. La ora 16:00, premierul şi ministrul de Externe au susţinut o conferinţă de presă.
Nu mai există ostatici francezi
Ministrul francez al Apărării Jean-Yves Le Drian a anunţat sâmbătă că nu mai există francezi luaţi ostatici în Algeria, la un complex de exploatarea gazelor naturale de la In Amenas, instalaţie atacată de un comando islamist.
„Există, în prezent, un francez ucis şi francezi care au fost eliberaţi”, a adăugat Le Drian.
Ministrul de Externe Laurent Fabius a anunţat vineri seara moartea unui francez „în cursul operaţiunii de eliberare de ostatici” efectuate de către forţele algeriene şi că alţi trei ostatici francezi erau nevătămaţi.
15 trupuri carbonizate
Forţele speciale algeriene au găsit, sâmbătă, 15 trupuri carbonizate la complexul de industralizare a gazelor de la In Amenas, atacat miercuri de un comando islamist. O anchetă a fost deschisă pentru identificarea cadavrelor. Acestea au fost descoperite după ce armata algeriană a lansat o operaţiune de eliberare a angajaţilor străini şi locali ai complexului.
16 ostatici eliberaţi, 7 ucişi
Şaisprezece ostatici ai comandoului islamist de la In Amenas, Algeria, au fost eliberaţi astăzi, transmite Reuters.
Potrivit AFP, şapte ostatici au fost ucişi în asaltul armatei algeriene. Printre cei 16 eliberaţi se află doi americani, doi germani şi un portughez, scrie Agerpres.