Procurorii CSM analizeză situaţia creată în sistemul judiciar după intrarea în vigoare a noii OUG pentru modificarea legilor justiţiei, ordonanţă care riscă să blocheze activitatea DNA şi DIICOT.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a fost prezent și el la ședința de la CSM, după care a declarat că legea este lege și trebuie respectată de toată lumea.

„N-am venit să-i lămuresc eu, am venit și am avut o discuție foarte bună. Legea este lege și trebuie respectată de toată lumea. Știți deosebirea dintre o lege civilă și una penală. Știm că în momentul ăsta când vorbim, avem în sistemul judiciar aproximativ 2/700 de procurori în schemă, 2.500 efectiv. Știm că procurorii putem să-i împărțim în patru categorii: detașați din ministerul Public la alte autorități, 23, a doua categorie care sunt delegați de la o unitate la alta, o altă categorie cea mai numeroasă, numiți pe bază de concurs, alta categorie pe bază de interviu. Eu vreau să transmit un mesaj procurorilor de stabilitate în condițiile legii. Orice lege aduce un plus de reglementare, orice lege poate să ridice standardele de exercitare a unei profesie, am încredere că secția de procurori va da interpretarea corectă către sistem”, a declarat Tudorel Toader.

Tot astăzi, a apărut și reacția Comisiei Europene, după adoptarea OUG pe Justiție: „Vom analiza cu atenție modificările aduse”!

DNA avertiza, după adoptarea OUG pentru legile justiției, că ar urma să piardă 40% din procurori, din cauza noilor condiții impuse.


Citește și… Cât ne costă lunar un deţinut după gratii. Aproape 1.000 de lei «mănâncă» fiecare puşcăriaş


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News