„Mi-am cumpărat produse pentru machiaj, ca să nu am nicio surpriză la emisiuni. Aşa că am găsit o firmă bună şi am luat ce-mi trebuie ca să nu risc să fiu dat pe faţă cu produse nepotrivite”, a spus Ovi.

Paula Seling nu se desparte niciodată de agenda sa

Produsele cosmetice sunt nelipsite şi din geanta Paulei Seling, însă aceasta susţine că mai importantă pentru ea este agenda.

„Nu-mi lipseşte din poşetă un caieţel pe care l-am cumpărat recent şi pe care notez tot ce mă inspiră. Notez în ea de fiecare dată când îmi vine ceva în minte care m-ar putea ajuta la realizarea unei piese, a spus Paula.

 
 

Urmărește-ne pe Google News