Universitatea Oxford a anunţat joi începerea unui studiu ce are rolul de a determina dacă o combinaţie de două doze de vaccinuri diferite administrate aceluiași pacient generează imunitate împotriva coronavirusului.
„Dacă arătăm că aceste vaccinuri pot fi utilizate în mod interschimbabil, va creşte considerabil flexibilitatea distribuirii lor”, a subliniat profesorul Matthew Snape, cercetător la Oxford însărcinat cu aceste teste, într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.
Acest studiu, prezentat ca o premieră mondială, va implica 820 de voluntari în vârstă de peste 50 de ani şi se va concentra pe combinarea celor două vaccinuri utilizate în prezent pe teritoriul britanic, cel al alianţei Pfizer/BioNTech şi cel de la AstraZeneca/Oxford.
El va evalua, de asemenea, eficienţa protecţiei în funcţie de distanţa dintre cele două injecţii, testând un interval de patru săptămâni, apropiat de cel recomandat iniţial, şi un interval de 12 săptămâni reţinut de autorităţile britanice pentru a vaccina mai multe persoane.
Ţara din Europa cea mai afectată de pandemie cu peste 108.000 de decese, Regatul Unit a făcut din vaccinare o cauză naţională pentru a ieşi din criza sanitară, în faţa unei mutaţii mai contagioase care a obligat-o să impună la începutul lui ianuarie al treilea lockdown.
Director medical adjunct pentru Anglia, Jonathan Van-Tam, a subliniat interesul de a „dispune de date care să sprijine un program de vaccinare mai suplu”, în special din cauza „constrângerile legate de ofertă”.
Este chiar posibil ca prin combinarea vaccinurilor răspunsul imunitar să fie mai bun, cu niveluri mai ridicate de anticorpi şi care să dureze mai mult.
Director medical adjunct pentru Anglia, Jonathan Van-Tam:
Prima ţară occidentală care şi-a început campania, Regatul Unit a vaccinat până acum peste 10 milioane de persoane şi are ca ţintă 15 milioane de persoane până la jumătatea lunii februarie, incluzându-i pe cei în vârstă de peste 70 de ani, îngrijitori şi persoanele cu risc ridicat.
Nadhim Zahawi, ministrul pentru distribuirea vaccinurilor COVID, a declarat că studiul este unul ”extrem de important”, deoarece va oferi dovezi vitale privind utilizarea alternativă în siguranță a vaccinurilor.
Oficialul a insistat în același timp ca vaccinurile să nu fie amestecate deocamdată, până când cercetătorii și instituția de reglementare nu vor fi absolut convinși că această abordare este sigură și eficientă.
Foto: Profimedia