Sfera misterioasă și-a făcut apariția în cursul serii de luni, 9 decembrie și a trezit curiozitatea oamenilor. În acest sens, astronomul Adrian Șonka a transmis că fenomenul luminos a fost de fapt planeta Venus.
„Din fotografiile apărute la știri se văd stelele din constelația Capriconus lângă «OZN». Obiectul s-a mișcat cu viteza aparentă a cerului, semn că se afla în afara Pământului. Obiectul se afla înspre sud-vest, aproape de orizont, direcție în care se afla și Venus. Obiectul era foarte strălucitor, ca și Venus. Obiectul «dispărut» când s-a apropiat de orizont, adică a apus sau nu s-a mai văzut din cauza ceții”, se arată în postarea cu pricina.
În plus, astronomul i-a îndemnat pe sceptici să se uite pe cer „în fiecare seară între orele 18.00 și 19.00, înspre sud-vest” pentru a vedea „OZN-ul”.
Nu este pentru prima dată când fenomene uimitoare își fac apariția pe cerul României. Amintim că aurora boreală a fost vizibilă în mai multe părți ale țării în noaptea de joi, 10 octombrie, spre vineri, 11 octombrie.
Totodată, o „minge de foc” a traversat în luna august a acestui an cerul României.