Prima dintre mărturiile referitoare la aparițiile misterioase de pe cerul României datează din anii 60, scrie Ziarul Hunedoreanului. Un fenomen bizar ar fi avut loc tot în anul 1968, în Banatul montan. Angajații stației meteorologice din Munții Semenic și câțiva schiori au observat ceva straniu deasupra munților.

„Am observat un obiect strălucitor care sta pe loc în direcţia est faţă de punctul de observaţie, la 75 – 80 de grade deasupra orizontului. Privind prin binoclu, obiectul se dovedeşte a fi un con cu partea dinspre Soare puternic luminată. L-am urmărit până seara dupa apusul Soarelui (ora locala 18:40 ) când încet încet strălucirea s-a micşorat şi obiectul a dispărut treptat fără a se deplasa din acel punct”, a relatat, în 29 martie 1968, meteorologul Ştefan Bălaşa.

Presupusa apariție a unor obiecte extraterestre a fost consemnată de un preot, tot în 1968. Într-o carte de cântări bisericești stă scris faptul că un OZN ar fi trecut de deasupra localității Războieni-Cetate, județul Alba.

„În ziua de joi, 19 septembrie, 1968, în jurul orei 17.45, s-a observat cu ochiul liber în nord o farfurie zburătoare în mărime de circa o roată de căruţă. Era de culoare strălucitoare. Merea în direcţia Cluj, după cum se observa faţă de şoseaua comunei Războieni – Cetate. Din informaţiile auzite, zice-se că de la Luduş s-ar fi telefonat că asupra oraşului Luduş, această farfurie ar fi observată că ar fi stat în loc timp de o jumătate de oră luându-şi direcţia către oraşul Aiud, ieşind în cunonştiinţaţi cei din Aiud prin telefon. După cum s-a văzut în comuna noastră şi-a schimbat direcţia spre Cluj şi nu spre Aiud. Ce o fi fost?”, este relatarea preotului care a stârnit controverse pe mai multe site-uri dedicate fenomenelor paranormale.

Cercuri de foc de pe cer i-au șocat pe localnici

Prezența obiectului misterios ar fi fost semnalată de localnici și în următoarele două zile.

Extratereștii și-ar fi făcut simțită prezența și în Masivul Retezat, la începutul anilor 90. Apariția OZN-urilor a fost legată de accidentul aviatic care a avut loc în 13 august 1991. Atunci, nouă pasageri ai unui avion IL-18 au murit, după ce aeronava s-a prăbușit.

Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext
Recomandări
Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext

În dimineața următoare, lumea încă nu aflase despre tragedia din munți, însă ziarul local Zori Nori din Petroșani a publicat un reportaj despre aparițiile extraterestre din Retezat, chiar în zona în care avusese loc accidentul aviatic. În noaptea de 4 august 1991, șapte persoane, turiști și salvamontiști, au susținut că ar fi văzut un OZN deasupra Retezatului.

Luminile de pe cer s-ar fi mișcat haotic aproape jumătate de oră, iar mai apoi ar fi dispărut în ceața densă, a relatat unul dintre martori.

„Lumina, a cărei traiectorie iniţială era liniară, a început să se deplaseze în zigzag, iar viteza ei a crescut. Era limpede că nu putea fi vorba de un om. Lumina, de culoare roşie, s-a apropiat până la câteva zeci de metri. Se vedeau apoi o multitudine de puncte luminoase verzi, albastre, turcoaz – această era culoarea dominantă – dar şi galben-roşiatice şi roz. Ele au luat mai întâi forma unui ovoid, situat în partea de sus dreapta a Văii, care s-a transformat într-un cilindru bine conturat. Au urmat un paralelipiped cu toate laturile luminate, un triunghi şi o… inimă uriaşă”, a fost mărturia citată de scriitorul Ion Hobana, în volumul „Observatori credibili, relatari incredibile”.

Un obiect zburător neidentificat ar fi fost observat și deasupra Lacului Cinciș în anii 2000.

„Am ajuns pe la ora 20:00 împreună cu tatăl meu şi ne-am poziţionat pe malul cu şoseaua, în zona cunoscută de localnici, dar mai ales de pescari, cu numele de „la pruni”. Pe malul opus, numit popular, „pe Tătăuş” se întinde o pădure. În jurul orei 23:30, am observat împreună cu tatăl meu un cerc luminos de diametru relativ mare, care s-a înălţat deasupra pădurii şi a rămas mult timp nemişcat, aproximativ o oră, după care a dispărut. În prima fază am crezut că a luat foc pădurea, după care ne-am dat seama că e un cerc „de foc” care s-a delimitat de lizieră. Sunt convins că am văzut un OZN sau un fenomen al naturii foarte ciudat, pe care nu l-am mai semnalat de atunci niciodată în zona respectivă. Eu sunt convins acum că era un OZN, era prea perfect conturat cercul, ca să fie un fenomen al naturii”, susţine utilizatorul unui forum dedicat fenomenelor OZN.

Probabil cea mai controversată mărturie despre apariția OZN-urilor a avut loc în 1986. O farfurie zburătoare ar fi fost văzută în Pădurea Baciu, județul Cluj. Emil Barnea, un militar din Cluj-Napoca, ar fi fotografiat un obiect misterios pe care l-ar fi văzut deasupra Pădurii Baciu, de la marginea orașului Cluj-Napoca. Potrivit acestuia, o navă rotundă, realizată probabil din metal, a fost observată trecând deasupra pădurii, timp de două minute,  fără să facă zgomot. Presa vremii a dedicat mai multe articole evenimentului straniu.

Conclavul, unul dintre cele mai secrete procese electorale din lume, decide noul papă. 135 de cardinali sunt eligibili să fie aleși
Recomandări
Conclavul, unul dintre cele mai secrete procese electorale din lume, decide noul papă. 135 de cardinali sunt eligibili să fie aleși

sursă foto: Ziarul Hunedoreanului

Citește și: VIDEO | Am vizitat șantierul Catedralei Mântuirii Neamului: s-au turnat 50.000 metri cubi de beton și a ajuns înălțimea unui bloc cu 10 etaje

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Viva.ro
Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților
Adevarul.ro
Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților
Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Elle.ro
Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere
Observatornews.ro
Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI