Acesta este principalul motiv pentru care toți oamenii, atunci când aud cuvântul cârtiță se gândesc în mare parte la diferite metode de exterminare sau la un aparat anti cârtițe. În acest articol ne-am propus să explicăm puțin modul de viață al cârtițelor și să scoatem la iveală câteva lucruri mai puțin cunoscute despre acestea.

Cum se numesc de fapt cârtițele?

Numele științific al cârtiței este „Talpa Europaea”

Unde trăiesc acestea?

În mare parte, cârtițele trăiesc în galeriile săpate de ele sub pământ, care sunt asemănătoare cu niște labirinturi complex construite. Acestea preferă grădinile, pădurile, pășunile și zonele de câmpie. Nu le plac zonele muntoase, altitudinile și solul acid.

Ce dimensiuni au cârtițele?

După cum probabil știți, cârtițele nu sunt animale chiar atât de mari. Dimensiunile maxime pot atinge 16 cm, femelele fiind puțin mai mici însă. Coada lor are o dimensiune de 32 mm și cântăresc aproximativ 120 de gr.

Cât trăiesc cârtițele?

Durata de viață a cârtițelor este de maxim 3 ani pentru că de obicei sunt vânate de oameni sau animalele mai mari.

Ce mănâncă cârtițele?

Cârtițele au un meniu destul de variat și mănâncă de obicei larve de insecte, pui de broaște și gândăcei găsiți în pământ.

Cum arată cârtițele?

Putem spune despre cârtițe că au în general un corp musculos acoperit de o blană subțire și catifelată. Sunt ușor de recunoscut prin faptul că au un nas ascuțit și scurt de culoare roz. Labele din față sunt dotate cu 5 gheare ascuțite care să le permită să facă traseele subterane.

Cum sunt tunelele săpate de cârtițe?

Fiecare cârtiță are propriul ei sistem de tunele în pământ. Acestea au cam 5 cm lărgime, 4 cm înălțime și pot ajunge până la 70 m în lungime. Ce este foarte interesant aici, e că aceste animale se evită chiar dacă tunelele li se întâlnesc. Excepție face, desigur, sezonul de împerechere. Dacă se întâlnesc doi masculi se poate lăsa cu o ceartă mortală.

Ce fac cârtițele?

Activitatea cârtițelor se desfășoară atât ziua, cât și noaptea. Principalul lor job este să sape tunele pentru a-și căuta hrană. Lucrează cu normă întreagă, 4 ore, apoi se odihnesc 4 ore și după o iau de la capăt. Este foarte important pentru ele să se hrănească corespunzător dacă nu, pot muri imediat. Pe parcursul a 24 h, o cârtiță mănâncă o cantitate de hrană echivalentă cu jumătate din greutatea ei. 7

Când se împerechează?

Sezonul de împerechere al cârtițelor începe în martie și continuă până în mai, iar perioada de gestație durează 30 de zile. O cârtiță poate naște între 2 și 7 pui.

Ce abilități speciale mai au cârtițele?

Cârtițele sunt foarte talentate. Se spune despre acestea că pot alerga și cu spatele și că se pot întoarce dându-se peste cap chiar și în cel mai strâmt tunel.

Urmărește-ne pe Google News