Un sejur în Gran Canaria nu se poate încheia fără vizitarea celor mai frumoase așezări, unde ești încântat de peisajele luxuriante și selenare, tradițiile bine păstrate și de atracțiile istorice.
Las Palmas – capitala boemă
Îți poți începe incursiunea cu Las Palmas, principalul oraș al insulei, dominat de o viață de noapte fulminantă. Capitala Gran Canariei te surprinde prin centrul istoric, o mărturie a perioadei coloniale cu superbe clădiri albe influențate de apropierea de coasta Africii. Orașul vechi are străzi late și pietruite, cu arcade în nuanțe de galben-ocru garnisite cu flori bougainvillea.
Pe de o parte și de alta se îngrămădesc cafenele, magazine de suveniruri și galerii de artă fantastice. Drumul te duce spre Plaza de Espiritu Santo, cea mai aglomerată din oraș unde găsești o mulțime de atracții dedicate lui Cristofor Columb. Se spune că marele explorator s-a oprit în acest oraș în drumul său spre America, iar casa în care a locuit este astăzi un celebru muzeu al insulei: Casa de Colon aflată în Muzeul Expediţiilor lui Columb.
Ciudad Jardin – orașul grădinilor
Nu departe de Las Palmas, se întinde cea mai romantică așezare a insulei – Ciudad Jardin, este de fapt o suburbie a capitalei, unde vei găsi clădiri cu arhitectură tipică insulelor Canare, împrejmuite de mici grădinițe cu flori exotice, de la care și-a primit denumirea de Orașul Grădină. Atmosfera este mult mai liniștită aici decât în Las Palmas, iar vederile sunt unele de poveste.
Telde – așezarea cu numeroase clădiri pastelate
La numai 13 km de capitală, se întinde al doilea cel mai mare oraș din Gran Canaria. Telde găzduiește peste 100 de vestigii arheologice, iar în urma săpăturilor au fost descoperite atracții naturale, precum peșterile Baladero sau Cendro, considerate unele dintre cele mai importante centre religioase ale aborigenilor. San Juan este centrul vechi al orașului, dominat de construcții colorate în nuanțe de verde crud cu detalii albe adăugate de coloniști. Privirea îți va fi atrasă de impunătoarea catedrală gotică cu influențe portugheze – San Juan Bautista de Telde, care datează din anul 1483.
Oferte de Vacanta Gran Canaria
Hotel Apartamentos Jardin del Atlantico – tarife de la 567 euro/persoana, 7 nopti de cazare fara masa, transport avion, transfer aeroport-hotel-aeroport, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro, sau la telefon 021.270.00.99.