Vacanța de Paște este o bună oportunitatea de a descoperi locuri tradiționale, precum și obiective istorice de mare însemnătate religioasă. Grecia este una dintre destinațiile preferate ale românilor, unde cea mai mare sărbătoare de peste an este celebrată poate cel mai frumos din lume. Obiceiurile pascale unice, mănăstirile ce par desprinse din basme și cultura interesantă, clasează Țara Zeilor și în acest an, în topul celor mai vizitate destinații.
Europa Travel, turoperator low-cost din România vine cu o propunere complexă pentru vacanța de Paște, ce include vizite spirituale la Meteora, Muntele Olimp și în satele pitorești ale Greciei, la tarife accesibile și servicii foarte bune, așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani.
Atracții religioase deosebite
Turul spiritual începe cu o oprire la Mănăstirea Rila, cel mai important complex monahal din Bulgaria, care este alcătuit din biserica centrală, turnul de veghe și 300 de chilii. În Grecia, vei avea ocazia să vizitezi Meteora, al doilea cel mai important complex monahal, după Muntele Athos, care te cucerește de la prima vedere prin modul unic în care au fost construite bisericile în vârful unui promontoriu, de parcă ar fi suspendate între cer și pământ.
Cele mai importante mănăstiri din Meteora sunt Sfântul Ștefan și Marele Meteor, iar în spectaculosul defileu Valea Tembise găsește Biserica Sfânta Paraschiva și izvorul cu același nume. În plus, vei avea ocazia să participi la un atelier de icoane, care îți va dezvălui mai multe despre această artă miraculoasă. Pentru Slujba de Înviere poți participa la bisericuță albă din stațiunea Paralia.
Stațiuni și sate pitorești în Grecia
La poalele complexului de mănăstiri de la Meteora îți vei putea trage năduful în idilicul Kalambaka, un orășel cu case albe din piatră și grădini pline de flori parfumate. O altă destinație la fel de pitorească este și Kastoria, amplasată splendid pe malul râului cu același nume, unde te poți relaxa în armonie totală cu natura. De altfel, în această localitate, considerată un adevărat muzeu în aer liber, vei putea admira numeroase rămășițe istorice, precum biserici bizantine și medievale și conace ridicate în perioada dominației turcești.
O atracție de top a Greciei de care te vei bucura în această vacanță este vizitarea Muntelui Olimp, cel mai înalt din Grecia, ce îți descoperă peisaje ce îți taie răsuflarea, fiind declarat Rezervație a Biosferei și inclus pe lista „celor mai importante habitate naturale pentru protecția păsărilor din Europa”.
Sursa foto: pixabay.com
Oferte Speciale Circuit Grecia de Paste
Tarif: 219 Euro/persoana, 4 nopti de cazare cu mic dejun in Paralia, la hotel 3*, masa festiva de Paste, transport cu autocar, vizite la Rila, Meteora, Salonic, insotitor de grup. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.