Atena are o viață de noapte foarte bine dezvoltată, dar totodată este un important centru cultural și religios, pe care trebuie să-l descoperi pas cu pas în vacanța de Paște.

Vizite inspirate cu ocazia sărbătorilor

Paștele ortodox grec este un moment foarte potrivit pentru a vizita Atena, nu doar pentru a descoperi tradiții locale, dar și pentru a te bucura de peisajele cu care te întâmpină orașul plin de culoare.

Coloanele bisericilor vor fi acoperite în Săptămâna Mare cu pânză purpurie, iar în Vinerea Mare, o zi solemnă pentru creștini, orașul se umple cu sunetul clopotelor bisericilor. Epitaful este scos din biserică și plimbat într-o procesiune prin centrul comunității, care umple străzile cu atenieni cu lumânări aprinse.

În Sâmbăta Mare au loc pregătirile finale pentru Paște în casele și restaurantele din întregul oraș, inclusiv prepararea celebrei supe din miel: magiritsa. După slujba de Înviere, când localnicii se îndreaptă spre casă cu lumânări aprinse, psistarias, grătarele din oraș, sunt pregătite pentru prăjirea mielului.

Locuri de neratat în Atena

Oraș cu o istorie impresionantă și locul de naștere al lui Socrate, Pericle și Sofocle, Atena este astăzi mai mult decât o relicvă a trecutului său glorios, fiind o capitală modernă și plină de atracții culturale.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Acropola este unul dintre cele mai vechi situri arheologice din lume, iar muzeul de arheologie din oraș are expuse artefacte fascinante descoperite în acest loc. Un monument al măreției Atenei antice, Acropola te cucerește prin clădirea sa emblematică – Parthenonul, cel mai mare templu din perioada antichității clasice, construit pentru a onora pe zeița Atena, care îți ia privirea cu monumentale coloane dorice și detalii sculpturale uimitoare.

Descoperă frumusețile Atenei la o plimbare prin cartierul Plaka, aflat chiar lângă Acropole, care seamănă aproape cu o insulă în oraș, plin cu buticuri, cafenele și muzee, numai bune pentru a experimenta cultura greacă autentică.

Oferta Speciala Paste in Atena

Tarife de la 259 euro/persoana, 5 nopti de cazare cu mic dejun la hotel de 3*, transport autocar, ghid. *Bonus! Excursie la Cap Sunion si tururile conform program. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407. 

(P) Cultură, istorie și procesiuni de Paște, în Atena

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
Știrileprotv.ro
Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Lidl bagă la ofertă trei produse pe care foarte mulți români îl caută. Sunt la raft de joi, 14 noiembrie, au un preț excelent și se vor vinde repede
FANATIK.RO
Lidl bagă la ofertă trei produse pe care foarte mulți români îl caută. Sunt la raft de joi, 14 noiembrie, au un preț excelent și se vor vinde repede
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI