Experienţe unice în Valea Fluturilor
Valea Fluturilor este una dintre cele mai frumoase atracţii ale Insulei Rhodos, un loc minunat unde să te plimbi prin pădurea deasă, să treci peste cursuri de apă, pe lângă iazuri şi cascade uluitoare, cu mare atenţie pentru sensibilele creaturi cu aripi. Situată la aproximativ 5 km de satul Theologos, în partea de vest a insulei, Vale Fluturilor sau Petaloudes este o zonă luxuriantă, cu numeroase surse de apă, şi una dintre cele mai atractive destinaţii de pe insulă, care atrage mii de turişti în fiecare vară.
Admiră în timpul sezonului de vară fluturi de toate mărimile şi culorile, care te vor induce într-o atmosferă de basm şi magie, într-un cadru natural excepţional. În plus, în partea de sus a văii ai ocazia să vizitezi capela Kalopetra, ridicată în secolul XVIII, la care poţi ajunge pe un traseu foarte plăcut ce durează aproximativ o oră.
Trasee şi peisaje extraordinare
Descoperă flora şi fauna insulei Rhodos printr-o vizită unică la parcul natural Seven Springs, cele Şapte Izvoare, un loc extraordinar prin frumuseţea sa, unde vei putea admira păuni sălbatici şi raţe care stau pe lângă micile râuri şi lacul apropiat, înconjurate de o vegetaţie uimitoare. În jurul acestei zone te poţi bucura de trasee minunate de mers pe jos, foarte populare printre excursioniştii care vizitează insula, care merg fie prin tunelul întunecat de aproximativ 180 metri care duce spre lac, fie pe deasupra tunelului.
Dacă vrei să te bucuri şi de minunatele peisaje pe care ţi le oferă marea şi împrejurimile insulei, porneşte într-o excursie de o zi spre micuţa insulă Sými, situată la aproximativ o oră distanţă cu cea mai rapidă ambarcaţiune. Vei rămâne plăcut impresionant încă de la prima vedere, de portul Gialos, care îţi oferă una dintre cele mai impresionante privelişti din Grecia. Sute de faţade din piatră construite în stil neoclasic şi balcoane din fier cu obloane în culori pastelate se întind din port până sus, pe deal, la care poţi ajunge urcând Kali Strata, 357 de trepte largi de piatră.
Hotel Summer Dream 3*- de la 399 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu mic dejun, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.