Tridentul de poveste

Kassandra, braţul de la vest se bucură de cel mai mare flux de turişti, datorita staţiunilor moderne aflate în jurul coastei, care oferă vizitatorilor toate facilităţile. La mijloc se găseşte Sithonia, o zonă mai degrabă deluroasă şi sălbatică, foarte populară printre cei care vin cu rulote sau cu corturi, chiar dacă se găsesc aici şi hoteluri de lux.

Al treilea braţ al peninsulei Halkidiki este Muntele Athos, cunoscut şi ca Muntele Sfânt. Această parte include mănăstirile creştin ortodoxe, stabilite aici încă din secolul IX, pe care femeile nu le pot vizita, iar bărbaţii au nevoie de un permis special pentru a trece de ţărm. Cei mai mulţi turişti vin aici în excursie cu barca şi admiră doar de la depărtare frumuseţile montane uimitoare.

Activităţi montane, sportive şi culturale

Halkidiki este un adevărat paradis pentru iubitorii peisajelor montane, care se pot bucura de trasee impresionante de ciclism montan, iar mersul pe jos pe cărările pintre pădurile de pin, stejar, brad şi stejar îţi aduc cele mai frumoase privelişti. Aici poţi simţi aerul curat şi răcoritor, iar apele reci, limpezi precum cristalul, care tâşnesc din zecile de izvoare ascunse îţi vor potoli setea.

În acelaşi timp, peninsula Halkidiki oferă numeroase oportunităţi şi pentru cei care iubesc marea, soarele şi plaja, principala atracţie a sa, de altfel, dar care vor să simtă şi puţină adrenalină, prin centrele de sporturi nautice. Windsurfing, kitesurfing, scufundări, schi nautic şi numeroase alte activităţi te aşteaptă în această minunată vacanţă în Halkidiki. Facilităţi excelente sunt oferite în specital în Kassandra şi Sithonia. De asemenea, în timpul verii au loc o mulţime de festivaluri artistice remarcabile, în cele mai multe staţiuni din Halkidiki, concerte şi spectacole de teatru în aer liber.

Sejur individual Halkidiki

Hotel Hanioti Grand 3*+ – de la 34 euro/persoana/noapte cu demipensiune, transport individual. Detalii pe www.europatravel.ro, call center  021-9407.

 
 

Urmărește-ne pe Google News