Așezarea albă a dorienilor

Unul dintre cele mai interesante localităţi ale insulei Rhodos este Lindos, care găzduieşte Acropolele, un sit  istoric deosebit de valoros care încă deține construcții din perioada doriană, temple și sanctuare închinate zeilor, dar și ruinele unor clădiri administrative.  La aceste vei ajunge pe un urcuş abrupt dominat de peisaje sclipitoare. Dacă ziua este prea călduroasă şi nu vrei să străbaţi acest drum pe jos, te poţi bucura de alternativa inedită, şi anume un măgăruş care să te poarte într-o călătorie plăcută până sus. Descoperă aici numeroase monumente antice, inclusiv templul Atenei, poziţionat în cel mai înalt punct al stâncii dinspre mare.

Mănăstirea Tsambika

Un alt obiectiv turistic important pe care nu trebuie să-l ratezi în timpul sejurului în Rhodos este Mănăstirea Panagia Tsambika, amplasată spectaculos pe vârful unui promontoriu stâncos cu privire la coasta de est. Cea mai interesantă perioadă în care poţi vizita aceste locuri este în timpul festivalului care are loc la data de 8 septembrie, când vin aici în pelerinaj mai ales femei care se roagă pentru fertilitatea şi pentru bucuria de a avea un copil.

Drumul de la parcare până în vârful dealului este în sine o plimbare uluitoare, în toate sensurile cuvântului, şi este o bună ocazie pentru a admira împrejurimile minunate. Odată ce ai ajuns în punctul-cheie, poţi admira biserica ridicată în secolul XVII ce mai păstrează încă din fragmentele de frescă.

În partea de jos a Tsambika Bay te aşteaptă una dintre cele mai bune plaje din Rhodos, cu nisip fin şi ape calde în care poţi înota încă din luna aprilie şi până la sfârşitul lui octombrie.

Zboara din Bucuresti catre Rhodos

Cursa charter Bucuresti – Rhodos – 139 euro/ persoană, bilete de avion dus-intors, taxe de aeroport incluse! Plecari in fiecare vineri, compania Tarom. Date de plecare: 29.07, 05.08, 12.08, 19.08, 26.08.2016. Detalii pe www.europatravel.ro, call center  021-9407.

 
 

Urmărește-ne pe Google News