Încă din cele mai vechi timpuri, Insula Soarelui a fost un loc de importanță strategică în bazinul Mării Egee, în portul Mandraki de astăzi domnea cea mai mare statuie dedicată lui Helios considerată una dintre cele 7 minuni ale lumii antice și tot aici Cavalerii Ioaniți au ridicat palate și hanuri fortificate care și astăzi sfidează timpul …
Rhodos se situează la limita dintre tradițional și modern, pitoresc și medieval, un loc unde natura se îmbină de minune cu fortărețe și temple antice, unde stațiunile vibrante cu viață de noapte activă te acaparează de la prima vedere, iar așezările tradiționale te uimesc cu liniștea și obiceiurile bine păstrate.
Iar dacă vrei să o iei la pas pe cărări montane, să faci plajă pe nisipuri virgine, să înoți în golfuri izolate ori să îmbânzești valuri acolo unde Marea Mediterană se întâlnește cu Marea Egee, ei bine … în Rhodos poți să faci toate aceste lucruri.
Așezări din piatră cocoțate pe munte
Pe coasta de est a insulei Rhodos într-un ținut fertil plin de măslini și rodii, vei găsi pitorescul sat Archangelos, locul care îți va da impresia că ai călătorit în timp, odată ce ai poposit aici. Chiar dacă este una dintre cele mai mari așezări rustice cu circa 6000 de localnici, aici tradițiile au fost păstrate intact: pâinea încă este coaptă în casă în cuptoare pe lemne, dantela și broderiile sunt lucrate manual, iar ceremoniile de nunți se desfășoară exact ca acum câteva sute de ani în costume tradiționale…
Nici construcțiile istorice nu sunt de neglijat în Archangelos. Pe străzile pietruite și în pantă vei putea admira vechile case bizantine cu fațade pastel, Bazilica Arhanghelului Mihail din secolul al XIX lea sau Biserica St. John, mărturie a secolului al XIV lea. La numai 20 minute distanță de satul Archangelos, pe o colină stâncoasă poate fi zărit și vechiul castel al Cavalerilor Ioaniți.
Cu superbele vile neoclasice, rămășițele castelului medieval și ruinele Templului Kremasti închinat Fecioarei Maria, satul Kremasti este fără îndoială locul pe care trebuie să-l descoperi în Rhodos, mai ales dacă vrei să descoperi tradiții, peisaje piorești și atracții istorice. În plus, aici vei găsi și o plajă cu pietricele fine și ape clare, pe care să poposești după lecția lungă de istorie pe care ți-o predă această așezare.
Pe urmele Cavalerilor Ioaniți
La circa 92 km distanță de capitala Rhodos, dezvoltat pe o colină montană acoperită de plantații de măslini și păduri de pini, vei găsi tradiționalul sat Apolakia celebru pentru casele sale venețiene care toate privesc spre lacul Apolakia. Pe marginea apei vei găsi și ruinele unui templu bizantin datat din anul 1290.
Dintre toate așezările pitorești ale insulei, orașul principal Rhodos este locul care îți va preda cu siguranță cele mai lungi lecții de istorie. Aici a tronat pentru mai bine de 50 de ani, Colosul lui Helios până în anul 225 î.Hr. când unul dintre picioarele masivei statui a fost distrus în urma unui cutremur, și tot aici Cavalerii Ioaniți au ridicat cel mai mândru dintre palate. Centrul istoric al capitalei Rhodos face parte din patrimoniul mondial UNESCO, fiind una dintre cele mai bine păstrate cetăți medievale din Europa.
De Mădălina Isar
Sursa foto: pixabay.com
Hotel Virginia 3* – Kalithea – tarife de la 449 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu all inclusive, transport avion, transfer aeroport-hotel-aeroport, asistenta turistica. *oferta last minute valabila pentru plecarea din 21 iulie! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.