Orașul lui Suleyman Magnificul

Perla provinciei Mugla si unul dintre cele mai mari porturi naturale din Marea Mediterană, Marmaris a fost din cele mai vechi timpuri un important punct de legătură pentru comercianții care străbăteau traseul Rhodos-Anatolia-Egipt. Mai târziu, când Sultantul Soliman I a pornit în cucerirea insulei grecești Rhodos, a zărit acest petic de pămant virgint și arhitectura deplorabilă a orașului și a declarat sub un impuls al momentului: ”Miamari as!”, adică ”spânzurați arhitectul”!

Vechiul Physkos a devenit astfel cunoscut sub numele de Marmaris, iar clădirile au căpătat o arhitectură impecabilă în stil specific otoman, în timp ce plajele și pădurile de pini au intrat în programe speciale de protecție. Astăzi, coniferele parcă plonjează dramatic în apele turcoaz ale Egeei, în timp ce plajele, multe dintre ele premiate cu Steag Albastru, sunt unele dintre cele mai frumoase din Turcia.

Pentru turiștii care vor să testeze o vacanță all inclusive, dar în același timp să exploreze un colț pitoresc al Turciei, Marmaris poate fi cea mai bună alegere. Descoperă stațiunea alături de Europa Travel, turoperatorul celebru pentru vacanțele de 6 nopți cu autocarul, la tarife accesibile și servicii turistice excelente.

Paradis pentru turiștii activi

Marmaris este un magnet pentru cei pasionați de sporturi nautice, care se pot aventura în sesiuni de windsurfing, paragliding și croaziere inspirate. În Portul Marmaris Netsel se găsesc cele mai multe centre nautice de unde poți închiria echipamentul necesar și tot de aici poți porni în croaziere spre plaja Içmeler sau spre insula Rhodos.

Dacă ești pasionat de istorie trebuie neapărat să vizitezi Castelul ridicat de Ionieni și fortificat sub porunca lui Soliman Magnificul, pe care l-a folosit ca bază militară în perioada de cucerire a insulei Rhodos. În anul 1991, Castelul a devenit cel mai important muzeu al orașului Marmaris, iar sălile grandioase în stil otoman adăpostesc edificii romane și grecești, obiecte militare, monede, podoabe antice și piese de mobilier de epocă.

Marmaris este celebru și pentru hammam-urile sale mozaicate ce datează încă din timpurile otomane. Băile turcești îți oferă o combinație ideală între trecut și modernitate, tradiții și relaxare – într-un colț unde te vei răsfăța exact ca pe vremea sultanilor.

Içmeler, cea mai frumoasă plajă

Dacă Marmaris îți poate părea prea aglomerat și vibrant pentru gusturile tale, poți evada pentru cateva ore în Içmeler – această plajă cu iz exotic este înconjurată de pini și grădini de iasomie și se află la numai 9 km distanță de oraș. La locul de întalnire dintre Egee și Mediterană, marea formează una dintre cele mai spectaculoase plaje din Turcia. Nisipul fin și auriu este brăzdat de palmieri, pini și flori exotice asemănând plaja Icmeler cu un colț tropical de la capătul pămantului. Acesta este locul favorit al cuplurilor de îndrăgostiți sau al romanticilor incurabili care tânjesc după relaxare, departe de agitația marilor orașe.

Sursa foto: pixabay.com

Oferte Speciale Sejur Marmaris

Hotel Myra 3*  – tarife de la 125 Euro + 329 Lei/persoana, 6 nopti de cazare cu all inclusive, transport autocar, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

 

Urmărește-ne pe Google News