Cifră de afaceri de 150.000.000 de euro

Extinderea fără precedent a grupului este rezultatul a 19 ani de muncă, timp în care Christian Tour a ajuns liderul incontestabil al pieței de profil din țara noastră. În 2015, turoperatorul a fost preferat de mai bine de  200.000 de turişti români, iar  numărul total al celor care au ales Christian Tour de la înființare și până în prezent depășește 1.000.000 de turiști. De-a lungul timpului acesta a atins volume impresionante de călători în destinații precum Turcia, Grecia, Spania, etc., ceea ce i-a permis să deschidă propriile agenții de incoming, în țările respective.

 „Așa s-au născut companiile noastre externe precum Memento Turcia, Memento Spania și o divizie hotelieră sub brandul Memento Hotels, declară Marius Pandel, CEO  Christian Tour. Următorul pas, dezvoltarea către piețele din jurul României, a apărut de la sine și am deschis agenții Christian Tour în Budapesta, Varșovia, Belgrad și Chișinău. Aici am organizat pe de-o parte vacanţele charter cu avionul şi autocarul către destinaţii precum Grecia, Turcia, Spania, și pe de alta am adaptat  programele de circuite culturale şi Senior Voyage în Europa, toate după rețeta care ne-au făcut deja celebri.”

Din estimările companiei, în 2017, când Christian Tour va împlini douăzeci de ani de activitate, grupul său de firme europene va rula o cifră de afaceri de 150.000.000 euro şi va acoperi toată gama de servicii turistice: chartere, cazări, transport turistic etc.

 Memento Bus, primul smart cost bus din România

Memento Bus este compania de transport turistic a Memento Group şi oferă servicii de transport în zeci de destinații ale Europei, incluzând, evident, și România. La baza filosofiei de business a acestui concept stau trei elemente esenţiale pentru orice călător avizat: respect – siguranţă – accesibilitate.

„Conştienţi fiind de faptul că turiştii moderni îşi doresc confort pe tot parcursul călătoriei, am investit masiv în modernizarea flotei noastre de autocare,  declară Marius Pandel, CEO Christian Tour. Efectele celei mai recente achiziții se vor vedea în luna martie 2016, când parcul nostru auto va fi extins cu  10 autocare noi, moderne, la standard înalte, așa cum este, de altfel, întreaga noastră flotă.  Mai mult decât atât, am acordat o atenție deosebită şi pregătirii șoferilor și a însoţitorilor de grupuri de pe autocare. Dincolo de toate, însă, am acordat o atenție deosebită componentei „preţ”, de aceea Memento Bus vine cu preţul corect pentru orice rută şi oferă flexibilitate călătorului.”

Cursele de transport turistic operate de către Memento Bus leagă diverse orașe din România de  destinații turistice precum: Corfu, Halkidiki, Lefkada, Thassos, Skiathos, Zakynthos, Kusadasi, Nisipurile de Aur, Sunny Beach, Bansko, Kaprun, Zell Am See sau Budapesta.

Memento Bus (4)

Noutățile sezonului: chartere pe Ibiza și creşterea numărului de chartere spre Turcia

Principala activitate a Christian Tour rămâne operarea de curse charter, unde anul trecut a avut un grad de umplere de 95%.

 „În ciuda situației politice din Europa, Grecia râmâne și-n acest an destinația favorită a românilor pentru sezonului estival, e de părere Marius Pandel, CEO CHRISTIAN TOUR.  O atenție deosebită vom acorda însă Antalyei şi litoralului turcesc al Mării Egee – destinații pe care am crescut numărul de curse charter atât din Bucureşti, cât şi din ţară. De asemenea sesizăm o mărire considerabilă a apetitului turiștilor noștri pentru Spania, drept pentru care am pus în premieră un charter pe Ibiza şi am sporit numărul de locuri pe Mallorca si Tenerife.”

Cu o istorie de peste 19 ani pe piața de turism autohtonă, Christian Tour a înregistrat în 2015 o cifră de afaceri de 60.000.000 euro, cu o creștere semnificativă de 16% față de anul 2014. Destinația cu cea mai mare creștere în 2016 este Antalya. La începutul sezonului cursele de charter au fost suplimentate de la opt la unsprezece, iar pe luna iunie s-au vândut deja toate locurile, cu plecare atât din București cât și din Timișoara, Cluj, Iași, Bacău ori Craiova.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI