„A fost o surpriză extraordinară să câştig Mega Jackpot-ul chiar de ziua fiului meu cel mic. A fost ca un cadou venit de nicăieri. Am început să joc la aparate de aproximativ şase luni şi m-am oprit la Mega Jackpot, tocmai pentru că genereaza câştiguri consistente. Nu joc sume mari, dar eram convins că mai devreme sau mai târziu voi prinde Mega Jackpot-ul. Şi nu m-am înşelat. Acum am băgat 20 de lei şi în 5 minute m-am trezit mai bogat cu 60.000 de euro”, a declarat fericitul câştigător.
Bărbatul este văduv, iar fiul cel mare, în vârstă de 25 de ani, lucrează în Norvegia. Nu ştie încă ce va face cu banii. Pentru început îi va depune la bancă şi va aştepta sărbătorile pascale pentru a-şi avea ambii băieţi lângă el.
„Aştept să-mi vină de Paşti şi băiatul cel mare din Norvegia. Apoi , împreună cu cel mic, ne vom aşeza toţi trei la o masă şi vom hotorî cum vom investi banii”, a spus orădeanul.
Câştigătorul Mega jackpot susţine că din momentul câştigării premiului nu a mai putut dormi din cauza emoţiilor şi că abia aşteaptă să-şi numere banii. „Nici acum nu realizez ce noroc a dat peste mine. De când am câştigat nu mai pot dormi din cauza emoţiilor. Abia aştept să primesc Mega valiza de la Oncescu şi să-mi număr banii”, a mărturisit bărbatul.
Premierea va avea loc miercuri, 17 aprilie, începând cu ora 14.00 în agenţia Stanleybet din Oradea situată pe strada Transilvania, nr 12, bl K2.Campionul mondial la skandenberg, Ion Oncescu va fi cel care-i va înmâna fericitului orădean o valiză blindată cu bani.