Binele înseamnă, de asemenea, resurse puse împreună, iar complementaritatea este de multe ori cheia succesului. Unul știe cum, altul face practic, iar altul promovează sau susține binele. Fundația este cea care creează proiecte sociale și modele de bune practici, oferă mentorat și resurse altor organizații pentru a le implementa, bazându-se pe susținerea și încrederea a mii de donatori care rezonează și vor să fie parte din această cauză nobilă.

De aproape 10 ani suntem prezenți în comunități de pe întreg cuprinsul țării, timp în care am lucrat, în diverse moduri, cu peste 100 de organizații non-guvernamentale mici, care servesc nevoilor celor mai vulnerabili – copii, seniori, familii. Am văzut cum doar un mic impuls, o mică încurajare și un minim de resurse financiare oferite au potențialul de a declanșa o schimbare, mai întâi în comportamentul celor implicați direct, iar prin exemplul lor, la nivelul mentalității întregii comunități. 

Prin programul național Generații, seniorilor le-a fost oferită oportunitatea de a redeveni relevanți și valoroși, iar sute de vârstnici, care au îmbrățișat voluntariatul, activând în centre de zi pentru copii, au simțit cum viața lor a devenit deodată mai bună. Prin contactele sociale regulate, prin activitățile în care sunt implicați, prin progresele tehnologice adoptate de la copii, prin faptul că au devenit „cineva” pentru alții, existența lor a căpătat un alt sens la vârsta a treia. De asemenea, implicarea seniorilor în viața copiilor și sprijinul educațional oferit acestora a făcut o diferență semnificativă în parcursul lor școlar, și nu numai. Exemplul voluntarilor seniori a devenit cunoscut în comunitatea lor și a atras alți seniori să se implice, ori măcar să se gândească cum își pot transforma anii senectuții printr-o nouă misiune. 

 În proiectele susținute prin Fondul pentru Vârstnici, generația tânără este implicată în acțiuni civice dedicate seniorilor vulnerabili. Cu mii de gesturi de ajutor și milioane de momente de bine petrecute împreună, existența întunecată a multora dintre cei care se confruntă cu situații dificile de viață devine mai luminoasă și speranța reapare pe chipul lor. Și acest tip de susținere intergenerațională are potențialul de a se extinde în comunitate, inspirând și alți oameni să se implice, ori să adopte acest comportament responsabil și empatic în relația cu seniorii din familiile lor, ori din vecinătate.

Fiecare suntem o picătură într-un ocean! Chiar dacă nu ne putem implica la modul practic, susținerea noastră pentru astfel de inițiative este la fel de importantă, prin donații oferite organizațiilor în care credem. Nicio organizație cu servicii sociale nu poate acționa în lipsa resurselor financiare! Ce ar fi dacă 6,5 milioane de salariați din România ar folosi impozitul reținut de stat pentru a face bine așa cum cred, redirecționând 3,5% din impozitul salarial către o organizație care îi reprezintă? Ar rezulta o sumă de 240 milioane Euro – un tzunami de bine în sprijinul unor organizații a căror misiune este în slujba comunității.  

Doar 1 din 3 persoane decide anual să redirecționeze din impozitul salarial, iar fiecare persoană este o piesă de puzzle importantă în ecosistemul Binelui pe care ni-l dorim cu toții. Completând Formularul 230 până la 25 mai, ne asigurăm că participăm direct la o cauză bună. Nu costă nimic, iar valoarea medie a unui formular este de 185 lei.

Misiunea Fundației Regale a României este de a face România o țară mai bună, mai prietenoasă, mai prosperă, pentru fiecare și pentru noi toți.  De aceea în fiecare an susținem proiecte, organizații și lideri sociali cărora le oferim cunoștințele, instrumentele, resursele și inspirația pentru a putea aduce schimbarea în bine în comunitățile pe care le servesc. Pe lângă intervențiile și serviciile sociale directe, avem o imensă satisfacție pentru impactul înzecit pe care îl creăm prin rețeaua organizații alături de care acționăm zi de zi.

Dacă rezonezi cu proiectele noastre și vrei să susții alături de noi copii, vârstnici și comunități în nevoie, completează acum Formularul 230 și schimbă viața lor! Intră pe www.frmr.ro și află mai multe despre noi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News