Turoperatorul low-cost te invită să iei parte la această aventură memorabilă in Portugalia prin programul Europa prin Europa Travel, cu posibilitatea de a descoperi Lisabona, Sintra, Fatima, Porto sau încântătoarea capitală a insulei Madeira – Funchal, la tarife imbatabile de la 569 euro/persoană!

Atracţii şi legende ale Portugaliei

Cea mai vestică ţară din Europa continentală se mândreşte cu peste 800 km de coastă, iar Lisabona se bucură de o poziţie minunată, lângă gura râului Tagus, oraș pe care îl poți vizita în cadrul circuitului de la Europa Travel. Priveliştile uimitoare te vor surprinde pe faleză, într-o atmosferă ce ţine ritmul liniştit al muzicii fado ce răsună din fiecare local portughez. În cartierul Belem vei putea admira monumente istorice spectaculoase din secolele XV şi XVI, cele mai importante simboluri ale Portugaliei, Turnul Belem şi Mănăstirea Sfântul Jeronimos.

Surprinde frumuseţea locală a împrejurimilor prin excursiile opţionale alături de Europa Travel, la Sintra, orașul ce găzduieşte splendidul Castel Maur şi Palatul Pena, construcţii care cinstesc istoria ţării. La fel de bine, poți să bifezi oraşul medieval Obidos cu frumoase căsuţe albe tradiţionale împodobite cu flori. Legendarul oraş Fatima, faimos pentru semnificaţiile religioase ale viziunilor din anul 1917, este astăzi un loc important de pelerinaj, în timp ce satul pescăresc Nazare mai păstrează încă din farmecul de odinioară, ce te va cuceri de la prima vedere.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Madeira de poveste

Situată în Atlanticul de Nord, Madeira este cunoscut și sub numele de „Insula Grădină”, și te încântă cu peisaje deluroase ce completează plajele negre scăldate de ape spumoase. În plus, orașul plin de viață Funchal te surprinde cu o sumedenie de atracții. În cadrul circuitului cu avionul, vei putea vizita Grădina Botanică cu numeroasele sale exemple de plante exotice, să te bucuri de degustări de vinuri tradiționale în Crama Oliveiras, să faci shopping în Fabrica de Broderie unde se vând produse meșteșugite cu mult gust.

Opțional, vei putea pleca într-o excursie relaxantă spre Grădinile Tropicale din Monte, celebre pentru flora și fauna impresionante, la fel ca și satul pitoresc Camara de Lobos, ce adăpotește o bogăție de plantații de vii și bananieri.

Circuite Europa prin Europa Travel

Oferte Speciale Circuit Lisabona-Madeira – Tarif: 569 Euro/persoana, 8 zile (3 nopti in Lisabona, 4 nopti in Funchal), cazare cu mic dejun la hoteluri de 3*-4*, transport avion, bilete de avion Lisabona-Funchal, transfer aeroport-hotel-aeroport, tururi Lisabona si Funchal, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

(P) Peisaje idilice, povești religioase și atracții istorice în Portugalia

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
FANATIK.RO
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI