Ceea ce în aparență este un simplu set, un material ce îmbracă piesele de lenjerie are de fapt un rol esențial. De la cum se simte, cum se menține, cum se prezintă ca urmare a spălărilor repetate și până la cum te simți când o folosești o lenjerie de pat definește odihna și grija pe care o manifești pentru acest aspect.
Cum să ai parte de confort în propriul pat
Psihologic vorbind, te obișnuiești cu patul tău și schimbarea nu este tocmai ceea ce îți dorești. Ar fi bine totuși să ai o saltea fără curburi și perne și plapumă adecvate sezonului. Acestea nu trebuie să fie sintetice și să favorizeze transpirația. Cât despre setul de lenjerie, iată câteva repere despre ce înseamnă calitatea acestuia și la ce trebuie să fii atent:
Lenjerii inspirate din seturile regăsite în hoteluri
Atunci când ești în deplasare sau chiar și în vacanță fii atent la setul de lenjerie din camera de cazare. Unitățile hoteliere pun mare preț pe confort și sunt atente la ce lenjerii comandă. De regulă este vorba de lenjerii hoteliere personalizate, materiale alese din gama producătorilor ce nu sunt neapărat la vânzare pentru publicul larg. De asemenea, sunt adesea adăugate note diferențiale, o notă personală la capitolul design, ceea ce face ca fiecare unitate în parte să fie recunoscută și după acest aspect.
Spus pe scurt, lenjeriile hoteliere sunt de regulă un etalon al calității, deci te poți ghida după acestea pentru a achiziționa un set similar pentru tine acasă. Alege cu încredere bumbacul, însă cel gros. Nu evita nici bumbacul satinat sau alte combinații pentru că sunt un plus de confort și finețe, de unde și o stare de bine când ești în pat.
Lenjerii simple, dar mai groase
Calitatea unui astfel de set constă nu numai în materialul folosit, ci și în grosimea lui. Bumbacul are toate avantajele unei fibre naturale, dar dacă este prea subțire nu va fi nici rezistent și nici nu își va dovedi avantajele de utilizare. De aceea, în momentul în care ești în căutarea unei lenjerii de pat, acordă o deosebită atenție specificațiile cu referire la grosime. Vei observa că este trecut gramajul acesteia, exprimat în gr per mp. Cu cât valoarea aceasta este mai mare, cu atât mai bine.
Desigur, o țesătură mai groasă poate fi mai grea. Ai însă avantajul de lenjerie care vine ca turnată pe patul tău și nu se sifonează prea ușor. De asemenea, va impune un timp mai îndelung de uscare. Trebuie să ții cont de spălarea corespunzătoare și de uscarea pe măsură. Te va răsplăti cu acel nivel de confort pe care ți-l dorești, însă necesită și un efort până să ajungi la asta.
Lenjeria cu design minimalist
O mare greșeală pe care o fac cei mai mulți este să se avânte în a alege o lenjerie colorată. Nimic greșit într-o oarecare măsură. Acolo unde țesătura este încărcată de un design ce ține doar de aplicare de culoare și mai ales fără tehnică de impregnare și fixare, lenjeria are rol pur decorativ. La spălare aceasta își pierde din intensitatea culorii, devine fadă, nu se poate spăla la temperaturi mari deci nu se poate igieniza corect.
Recomandarea este de a merge pe variante de design minimalist, pe broderie spre exemplu. Gândind pe termen lung, lenjeria trebuie să reziste din toate punctele de vedere. Cât despre capitolul cromatic, lecția pe care ne-o oferă unitățile hoteliere se referă la albul pur, impecabil. Există se pare o influență din punct de vedere al non culorii ce relaxează și oferă o stare de bine, transmisă cel mai probabil din ideea curățeniei absolute dovedită de lenjeria albă.
Notă finală
Investiția într-o lenjerie este de fapt investiția în propriul tău confort. Alegi ce ți se potrivește aspectual însă nu uita de detalii, cele care îți vor crea starea de bine oricând vei fi în patul îmbrăcat cu o lenjerie de calitate.