Trei categorii de jocuri pentru copii
Din nefericire, există o gamă variată de jucării, dar nu întotdeauna sunt și recomandate. Sunt intens promovate în reclamele tv, acolo unde cei mici le văd și le doresc, dar nu sunt deloc potrivite pentru capacitatea copiilor noștri. Cel mai important este să alegi jucării care:
Dezvoltă imaginația. Rolul fiecărei jucării în parte este acela de a-l ajuta pe copil să învețe mai ușor lucrurile care îl înconjoară. Jucăriile la care cei mici trebuie să își folosească imaginația îi vor ajuta să își dezvolte mult mai constructiv vocabularul și să gândească singuri mai multe situații și scenarii. Prin intermediul jucăriilor potrivite, copiii vor învăța să fie mai creativi și mai pricepuți.
Jucăriile recomandate sunt: jocurile lego care îi pun pe cei mici să construiască, jucării din lemn, care sunt simple și ideale pentru orice vârstă, mașini, bărci, dar nu neaparat electrice, păpuși, seturi de construcție, seturi de gătit.
Jocuri care îi învață să interacționeze. Comunicarea și interacțiunea sunt abilități care îl vor ajuta pe copil să își dezvolte personalitatea mai ușor. Jucăriile care presupun o interacțiune cu alți copii sunt esențiale pentru dezvoltarea relațiilor inter-personale. Vor învăța când este bine să vorbească, dar și când este cazul să asculte ori să acționeze.
Jucăriile recomandate sunt: Cărți de citit, de colorat, table, șah sau alte jocuri de echipă.
Jocuri care îi ajută să facă mișcare. Este crucială pentru dezvoltarea sănătoasă a organismului și tocmai din acest motiv, mișcarea trebuie introdusă zilnic în programul copiilor. Mișcarea îl ajută să își dezvolte corpul într-un mod cât mai armonios, iar jocurile potrivite îi vor face amintiri pentru toată viața.
Jocuri recomandate: Orice accesoriu care l-ar putea face să se miște. Coardă de sărit, minge de fotbal, bicicletă, trotinetă, scuter, patine cu rotile sau patine de gheață.
Părinții nu trebuie să uite nici de jocurile cu scop educativ, care îi ajută pe cei mici să învețe lucrurile utile vârstei lor. Este momentul ideal în care își pot descoperi și fructifica pasiuni pe care să le urmeze pe termen cât mai lung. Pot învăța cât mai multe informații valoroase despre mediul înconjurător, despre istorie sau despre limba și literatura română. Alegerea le aparține în totalitate celor mici, fiind singuri în măsură să constate ce este mai bine să facă. Rolul părinților este unul esențial, pentru a le forma baza de pornire.