Cele doua vedete s-au distrat pe cinste în vacanță, au înotat în apele cristaline ale Oceanului Indian, unde au descoperit specii rare de pești, broaște țestoase, delfini și chiar rechini. Mărturie stau zecile de postări pe contul de facebook Dana Savuică Official, dar și pe www.danasavuica.ro.

“În vacanța în Maldive am practicat pentru prima oară snorkeling, iar apoi am înotat de la malul apei, unde era vila noastră, și până spre recif, punctul de unde începe Oceanul să capete adâncime din ce în ce mai mare. Ajunsă la recif, am contemplat peștii exotici care se zbenguiau printre corali. De-odata mi-a apărut în față o epavă, sprijinită cu un capăt de recif iar celălalt capăt se afunda în adâncul Oceanului, abia vizibil. Din interiorul ei au țâșnit cinci pui de rechini. M-am speriat foarte tare dar fusesem avertizată să nu mă agit, să nu dau din mâini și din picioare. A fost o experiență încărcată de adrenalină”, e-a mărturisit, în exclusivitate pentru Libertatea, Dana Savuică.

Dana a petrecut 10 zile în Maldive și 5 zile în Sri Lanka, o vacanță pe care a achiziționat-o prin Tui Travel Center. “Îmi plac foarte mult pachetele lor așa că m-am asigurat că plec prin ei tot anul. Pe 2 mai merg în Maroc!”,  a mai spus Dana Săvuică, o călătoare pasionată de țări exotice și civilizații antice.

 
 

Urmărește-ne pe Google News