Petrece un sejur ideal într-una dintre cele mai fermecătoare staţiuni din Cipru de Sud, prin ofertele de nerefuzat puse la dispoziţie de turoperatorul Europa Travel, care te surprinde cu o paletă extinsă de destinații turistice la tarife accesibile.

Activităţi şi atracţii pentru toate gusturile

Staţiunea Ayia Napa este foarte populară printre turiştii din toate colţurile lumii, care vin aici atraşi nu doar de apele cristaline ale Mediterane şi de vremea excelentă, ci şi de oferta bogată de activităţi, potrivită pentru toate interesele şi bugetele. O croazieră în împrejurimi îţi scoate în cale peisaje idilice, precum și posibilitatea de a admira stațiunile de pe mare. Te poți îmbarca pe o nava a piraților – prilej excelent să descoperi Plaja și Stâncile Afroditei sau să descoperi minunile marine într-o aventură cu submarinul.

Cei dornici de adrenalină se pot bucura de oferta de sporturi acvatice, de la scufundări la jet ski, windsurfing şi parasailing, sau dimpotrivă, pot porni într-o drumeţie montană cu bicicleta. Dacă călătorești alături de cei mici, în Ayia Napa se află și o locație interesantă unde distracția este asigurată: Casa Bântuită – cei curajoși vor porni înainte pentru a înfrunta inerentele sperieturi.

Pe timpul nopţii, Ayia Napa devine parcă şi mai activă, iar petrecerile pe plajă sau în cluburile dintre centrul staţiunii răsună de voie bună. Te poți îmbarca pe un boat party, ce include dansuri pe podeaua din sticlă, ocazie potrivită să admiri și marea, și răsărit prins de pe punte.

Plaje spectaculoase şi atracţii semnificative

Despre Ayia Napa se spune că se bucură de un trecut îndelungat, prima aşezare fiind fondată aici încă din vremea Imperiului Bizantin, iar când zona era sub dominaţie veneţiană, a fost construită mănăstirea cu acelaşi nume. Astăzi, este un important loc de pelerinaj, mai ales pentru cuplurile care îşi doresc copii, despre care se crede că Fecioara Maria îi poate binecuvânta cu această bucurie.

Una dintre cele mai populare plaje din Ayia Napa este Nissi Beach, unde te poţi relax ape nisipurile fine sub soarele prietenos.  La fel de căutată este și Plaja Lanta, cunoscută şi ca Plaja de Aur, datorită nisipului său fin, auriu, şi apreciată pentru apele cristaline. Un loc ideal pentru snorkeling este Plaja Makronissos, unde vei avea ocazia să te scufunzi printr-o mare varietate de peşti coloraţi şi alge.

Europa Travel îți propune să descoperi și alte locuri interesante din Cipru de Sud, în excursii opționale. Nu rata stațiunile Larnaca și Limassol, bisericile bizantine bine păstrate, fosrtărețele și castelele ce păstrează urmele civilizațiilor care au stăpânit aceste meleaguri fertile sau satele pescărești unde tradițiile sunt puse la loc de cinste.

Oferte de vacant Cipru de Sud

Hotel Flora Maria Annex – Ayia Napa – tarife de la 399 euro/persoana, 7 nopti de cazare fara masa, transport avion, transfer aeroport-hotel-aeroport, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News