Violențele au avut loc în urmă cu câteva zile pe holurile
Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență
din Reșița.

Potrivit resita.ro, cel care îl lovește cu mătura pe pacientul aflat pe bancă ar fi chiar brancardierul Mircea Jivan, ulterior acestuia mai venindu-i în ajutor alți doi angajați ai Spitalului Județean, unitate care aparține de Consiliul Județean Caraș-Severin. Victima este un om al străzii care se adăpostea de frig în camera de gardă, arată Antena 3.

Reprezentanții spitalului spun că în ultima perioadă nu ar fi
fost depuse plângeri sau sesizări în acest sens.

Managerul Spitalului Județean, Waldemar Murgu, a declarat că
angajații implicați vor fi audiați luni: „Am demarat de îndată
o anchetă internă. Cei 3 angajați ai spitalului, respectiv doi
infirmieri și un brancardier, au fost convocați pentru luni, 27
ianuarie, ora 12.00, în fața Comisiei de Disciplină. Aceasta este
formată din directorul medical, un jurist, medicul-șef de secție,
asistentă-șefă etc. Eu nu fac parte din această comisie. Vom lua
cu siguranță măsurile impuse. Membrii vor analiza, vor lua o
hotărâre și îmi vor propune măsurile care se impun”.

Și poliția s-a autosesizat în urma apariției imaginilor în
spațiul public, urmând să identifice și să audieze părțile
implicate.

„Cu privire la imaginile video, filmate în incinta unei unități spitalicești, apărute în spațiul public în cursul acestei zile, facem următoarele precizări: În urma vizualizării imaginilor video, la nivelul Poliției municipiului Reșița au fost dispuse verificări imediate în vederea stabilirii situației de fapt, identificării persoanelor care apar în imagini și luării măsurilor legale care se impun. Până la acest moment, nu am fost sesizați cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni sau contravenții”, au transmis reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

Sursa imagini: resita.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News