Marți seară, pacientul a devenit foarte agitat din cauza sevrajului, încercând de mai multe ori să părăsească secția.
La un moment dat, personalul medical l-a găsit pe bărbat pe holul secţiei, cu tot cu lenjeria de pat, acesta fiind condus înapoi în salon.
Spre miezul nopții, acesta a smuls o instalație de oxigen din perete, astfel că asistentele au fost nevoite să deschidă geamurile pentru a nu se acumula oxigen și pentru a preveni un eventual incendiu. Personalul medical a sunat la 112.
Între timp, însă, profitând de faptul că geamul era deschis, pacientul a sărit pur şi simplu pe fereastra deschisă.
Asistentele au dat alarma, crezând că bărbatul este grav rănit, însă acesta era de negăsit.
Cadrele medicale au constatat că pacientul aterizase pe copertina de deasupra intrării în spital, care se află chiar sub geamul salonului, la doar câţiva centimetri mai jos.
Bărbatul a fost apoi preluat și liniștit de medici.
„Din fericire pacientul nu a fost rănit în urma acestui incident. După ce a fost calmat, acesta a fost direcţionat către secția de Psihiatrie pentru investigaţii şi tratament de specialitate”, a precizat Doina Caba, managerul SJU Mavormati.
Conducerea spitalului a declanşat şi o anchetă internă pentru a verifica dacă au fost respectate toate procedurile.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro