Alarma a fost dată vineri în jurul prânzului, iar cadrele medicale au sunat la 112, după ce au simțit miros de fum. La faţa locului pompierii au intervenit cu patru autospeciale cu apă și spumă, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (TIM și B2). 

Pompierii nu au identificat nicio sursă de fum. Împreună cu personalul tehnic responsabil de pe locul de muncă, pompierii militari au evacuat cinci pacienți din zona respectivă. Ulterior, au monitorizat spațiul și instalațiile electrice și de oxigen, fără să fie identificate probleme, scrie Monitorul de Suceava.

Una dintre variantele luate in calcul de ISU este că mirosul fum și încins să fi provenit de la ambulanțele aflate în număr mare in acel moment pe rampa UPU.

„Era miros de fum. Dar deocamdată nu s-a identificat nimic. Va rămâne un electrician în UPU toată noaptea”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului sucevean, dr. Dan Teodorovici pentru sursa citată.

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 

Urmărește-ne pe Google News