Trei zile au stat angajaţii unei instituţii care apără drepturile persoanelor cu dizabilităţi la Spitalul de Psihiatrie din Ştei, cea mai mare unitate de acest tip din ţară.

„Din cadrul discuţiilor cu pacienţii, echipa de monitorizare a reţinut că aceştia sunt bătuţi, agresaţi fizic şi verbal, ameninţaţi şi electrocutaţi cu aparat de electroşocuri, aparat care a fost găsit în salonul nr.1, etaj 2 al secţiei 1 Psihiatrie, bărbaţi, care era folosit de personalul angajat al spitalului”, scrie în raportul Consiliului de Monitorizare a Implementării Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Infirmierii, cercetaţi că torturau pacienţii de la psihiatrie

Inspectorii de monitorizare au fost cei care au anunțat poliţia, atunci când aparatul de electroșocuri a fost găsit într-un salon, folosit de angajaţii spitalului. Criminaliştii au făcut cercetări, iar cazul a fost preluat de procurori.

Surse din anchetă spun că infirmierii cercetaţi acum îi torturau pe pacienţi, fără milă, cu aparate cu electroşocuri. Mai mulţi bolnavi, susţin anchetatorii, aveau astfel de semne pe corp.

În schimb, informaţiile sunt negate de managerii instituţiei, care declară totuşi că sunt două cercetări în curs: una penală şi una internă.

„Cel care a adus aparatul în spital a declarat că l-a adus pentru a-l folosi ca lanternă, pentru că el avea şi un dispozitiv care avea şi lanternă. Sunt cinci pacienţi asupra cărora au fost găsite echimoze şi vânătăi”, a declarat Horia Miara, managerul spitalului.

Personalul spitalului știa, dar a tăcut. Acum sunt complici

Şi directorul medical încearcă să minimizeze gravitatea situației de pe secţia de psihiatrie 1, bărbaţi, acolo unde ar fi avut aceste torturi.

Asistenta-şefă şi medicul şef de secţie ar fi trebuit să informeze managerul despre tot ceea ce s-a întâmplat. Cu toţii au ştiut şi au tăcut, iar acum sunt consideraţi complici.

În aceeași secție, saltelele erau murdare și mucegăite, iar unele nu avea huse, așa că unii pacienţi dormeau direct pe bureţi.

„Toate saloanele spitalului sunt echipate corespunzător, toate au paturi. V-aş invita să vedeţi, dacă doriţi, pentru că lucrurile au luat o turnură nedorită şi până la urmă este important ca adevărul să iasă la iveală”, spune Horia Miara, manager spital.

Comisia care a făcut verificările a sesizat ANPC, pentru că au fost găsite și alimente expirate, iar spitalul a fost amendat cu 25.000 de lei. Ultimul control al DSP Bihor a fost cu trei zile înaintea celui făcut de echipa de monitorizare.

Ministerul Sănătăţii face verificări. Din 2021 şi până acum, în Spitalul de Psihiatrie din Ştei au murit 24 de oameni, iar 11 dintre ei s-au înecat cu mancare.

Urmărește-ne pe Google News