Directiva UE care ar putea lăsa pacienții români fără medicamente

Este vorba de Directiva UE privind tratarea apelor uzate urbane pentru care APMGR solicită amânarea punerii în aplicare. 

O evaluare amplă a situației ar ajuta la adoptarea unor decizii care să nu pună în pericol pacienții din România.

„Directiva privind epurarea apelor uzate urbane va obliga producătorii să retragă de pe piață multe medicamente generice și va determina închiderea sau relocarea facilităților de producție. În acest context, România riscă să își piardă complet atractivitatea pentru producători, afectând grav accesul pacienților la tratamente esențiale.”, avertizează Simona Cocoș, președintele APMGR, ptrivit unui comunicat de presă.

Concret, 16 state membre, printre care și România și-au exprimat îngrijorarea legată de impactul acestei directive.

Mai mult, mari companii farmaceutice au intentat un dosar la Curtea de Justiție a Uniunii Europene care urmărește să salveze accesul pacienților la medicamentele vitale.

„Este regretabil că o industrie strategică, vitală pentru sănătatea publică și economia națională, va fi pusă în pericol. În plus, Directiva contravine strategiei Uniunii Europene de a reloca producția de materii prime farmaceutice în UE și de a consolida securitatea aprovizionării cu medicamente pentru pacienții europeni.”, a mai adăugat Simona Cocoș, președintele APMGR.

Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Iubitul Mihaelei Rădulescu avea 56 de ani
Recomandări
Felix Baumgartner a murit într-un accident de parapantă. Iubitul Mihaelei Rădulescu avea 56 de ani

Pacienții români, cei care vor plăti

În țara noastră sunt doar fabrici de medicamente generice, mai exact, peste 40, din care 21 fiind cele mai mari. Iar costul îl vor plăti pacienții români, care nici la începutul anului nu au găsit în farmacii anumite medicamente.

Multe dintre aceste fabrici vor fi închise, pentru că nu pot suporta impactul acestei directive.

„Investițiile 100% românești în facilitățile de producție nu vor putea suporta impactul și își vor închide producția”, spune APMGR, potrivit comunicatului.

Mai mult, o analiza APMGR arată că impactul economic este de 1.1% din PIB-ul României (în 2023).

Iar din cauza politicilor de preț și taxare (clawback), medicamentele generice sunt vulnerabile la orice impact: prețuri, inflație, directiva în discuție etc.

Astfel, Metforminul, un tratament accesibil folosit pentru diabet, ar putea fi cu 50% mai scump, estimează Comisia Europeană.

„Din totalul medicamentelor generice compensate în România, 90% au preţuri sub 50 de RON, iar acestea vor fi cele mai afectate.”, mai spune APMGR.

Ce medicamente ar putea dispărea de pe piață

Potrivit comunicatului APMGR, medicamentele care riscă să dispară de pe piață, deoarece Directiva impune taxa în funcţie de volume, sunt:

Urmările vijeliei care a făcut prăpăd în București și pe autostrada A1: o femeie a murit în Otopeni, mașini zdrobite de copaci, trafic aerian afectat
Recomandări
Urmările vijeliei care a făcut prăpăd în București și pe autostrada A1: o femeie a murit în Otopeni, mașini zdrobite de copaci, trafic aerian afectat
  • Metforminul – 6,9 milioane de cutii vândute în 2024 
  • Antibiotice, mai precis amoxicilina şi amoxicilina cu acid clavulanic – 11 milioane de cutii vândute în anul 2024 
  • Carbamazepina, utilizată pentru a trata anumite tipuri de convulsii (epilepsie) – 1,2 milioane de cutii vândute în 2024
  • Mesalazine, medicament utilizat pentru a trata bolile inflamatorii intestinale – 233.000 de cutii vândute în anul 2024
  • Paracetamol – peste 3.4 milioane de pacienți impactați de majorarea prețului cu 50%. 

Directiva urmărește finanțarea tratării avansate a apelor uzate, impunând costurile exclusiv industriei farmaceutice și cosmetice. 

Deși reziduurile farmaceutice provin majoritar din consumul pacienților, Comisia Europeană estimează anual costuri de 1,18 miliarde EUR, însă evaluări independente sugerează costuri de până la 11 miliarde EUR. 

Medicamentele generice, care reprezintă 70% din cele eliberate în România și Europa, vor fi afectate în mod disproporționat, neputând absorbi aceste costuri, ceea ce ar provoca un deficit de medicamente esențiale. 


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.