În prezent, există 1.000 de persoane vindecate de COVID-19.

“Pacienții donează pe baze voluntare, trebuie să fie sănătoși, fără simptomatologie, cu un test negativ și să existe evidențierea anticorpilor”, a explicat Nelu Tătaru, la Digi24.

Tehnica a fost folosită și în combaterea epidemiei de gripă din anul 1918. Este o metodă de transmitere a anticorpilor dezvoltați de o persoană care s-a vindecat către o alta care încă se luptă cu virusul. Transfuzia de plasmă este folosită în prezent și în China sau SUA.

“Anticorpii aceștia funcționează practic ca un medicament, deci îți asigură imunitate pentru câteva săptămâni, poate câteva luni, și este foarte, foarte utilă în primul rând pentru cadrele medicale, care sunt expuse zilnic la o cantitate foarte mare de încărcătură virală, și va fi probabil foarte utilă pentru persoanele din categoriile de mare risc, persoane bătrâne sau persoane care au comorbidități”, a explicat doctorul Mihnea Boștină, specialist virolog, profesor la Departamentul de microbiologie și imunologie al Universității din Otago, Noua Zeelandă.

Sursa foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News