Potrivit site-ului heraldsun.com.au, oamenii de știință au reușit să realizeze ”harta” modului în care sistemul nostru imunitar se opune coronavirusului. Ei susțin că răspunsul organismului la această infecție seamănă foarte mult cu reacția provocată de gripă.

”Aceasta înseamnă că putem lupta cu coronavirusul. Un pacient care nu a avut probleme de sănătate înaintea infectării cu coronavirus se poate recupera în aproximativ trei zile”, a declarat Katherine Kedzierska, șeful grupului de cercetători de la Institutul Doherty.

Concluziile cercetătorilor s-au bazat pe studierea cazului unei femei în vârstă de 47 de ani originară din Wuhan, care a reprezentat unul dintre primele cazuri de pacienți internați în spitalele din Australia cu suspiciune de coronavirus.

Specialiștii i-au făcut în mod repetat analize de sânge acestei femei, observând în amănunt reacția sistemului imunitar la infectarea cu coronavirus.

Ulterior, aceleași analize au fost aplicate în cazurile altor patru pacienți care nu sufereau de afecțiuni cronice, iar rezultatele au fost asemănătoare: toți și-au revenit în aproximativ trei zile de la momentul în care organismele lor au început să producă anticorpi.

Profesorul Katherine Kedzierska a precizat că testarea sângelui pacienților suspectați de infectare cu coronavirus este esențială, pentru că astfel se poate afla ce pacient are organismul suficient de puternic pentru a produce anticorpi și ce pacient nu are această capacitate, necesitând internare și asistență medicală specializată.

Urmărește-ne pe Google News