Pacienții pentru care spitalul devine casă. Salvat printr-o minune de medicii de la Iași, un bărbat nu are unde să fie externat. „În centrele de stat nu sunt locuri”

„Neavând casă, spitalul devine casă pentru acești oameni. Nu e normal și nu e nici în beneficiul celorlalți pacienți, pentru că e nevoie permanentă de locuri libere într-un spital județean de urgență care preia cazuri din toată regiunea”, spune dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD la Spitalul de Urgențe „Sf. Spiridon”.

În prima noapte rece din acest sezon la Iași, pe 13 decembrie, Flavius*, 41 de ani, a fost găsit de trecători într-un șanț. Au sunat la 112, iar echipajul medical care a intervenit a constatat că bărbatul era în stop cardiac și avea o temperatură a corpului de doar 20,5 grade Celsius. Aproape jumătate din cea normală.

A fost transportat la Spitalul de Urgențe „Sf. Spiridon”, în stare critică, intubat și ventilat mecanic, preluat direct pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Medicii au început să îi reîncălzească corpul și sângele, printr-o procedură complexă. Șansele ca Flavius să supraviețuiască erau de 1%, spune prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD.

Recomandări

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

Dar bărbatul de 41 de ani a învins toate statisticile și a trăit. O lună mai târziu, Flavius stă în continuare în spital, pentru că nu are familie, locuință, iar în centrele medico-sociale din județul Iași nu este niciun loc disponibil. Pe raza municipiului nu Iași există niciun astfel de centru social care să ofere și asistență medicală.

Nu are unde să fie externat

Cazul lui Flavius nu este unic la Iași. În 2022 au fost 279 de cazuri sociale. Cei mai mulți au rămas în spital, deși nu mai aveau nevoie de internare, însă nu aveau unde să se ducă. Majoritatea oameni vârstnici, unii fără adăpost, alții fără familie. În cazul multora, familia a refuzat să îi primească acasă, pentru că nu puteau sau nu voiau să îi îngrijească.

„Pacienții ajung în urgență aduși cel mai frecvent de ambulanță, dar unii vin și pe propriile picioare. Sunt cu anumite acuze medicale, unii chiar în stare foarte gravă, cum a fost Flavius”, explică prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.

Am depus pentru el o muncă fantastică, s-au făcut toate lucrurile posibile din lume, astfel încât el a supraviețuit și acum este bine. Ar putea să meargă într-un centru medico-social să își termine recuperarea. Dar nu sunt locuri.

Explică prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași:

Recomandări

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

De pe Secția de Medicină Internă, unde a ajuns odată stabilizat, Flavius a fost transferat la Chirurgie și Chirurgie Plastică, pentru că medicii i-au depistat unele răni la picioare.

„Credem că plăgile sunt produse prin mușcătură de șobolan, au acest aspect și am bănuit că este o infecție care se transmite, de obicei, prin mușcătura acestor rozătoare. Dar evoluția sa și a plăgilor a fost una bună. El se poate mobiliza, dar este clar că are nevoie în continuare de ajutor. Nu se poate externa fiindcă nu are unde să fie externat”, spune medicul Diana Cimpoeșu.

Nici familia nu o vrea acasă, nici locuri în centrele statului nu se găsesc

La acest moment, la Spitalul de Urgențe din Iași sunt cel puțin trei persoane care stau internate de mai bine de o lună, cu mult peste momentul în care ar fi putut fi externate în grija familiei sau a unui centru în care să își finalizeze recuperarea.

Un astfel de caz este și al doamnei Margareta, internată într-un mediu steril pe Secția de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă. A fost adusă la spital pe 1 ianuarie, după noaptea de Revelion, cu arsuri grave, fiindcă i-a luat foc casa. Ipoteza cu care lucrează poliția, în momentul de față, este că fiul femeii a pornit incendiul, într-un moment de tulburare psihică.

Recomandări

Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu

Doamna Margareta are 56 de ani și și o coapsă amputată, de la un traumatism mai vechi. Este încadrată cu grad de handicap și cei de la spital au crezut că are toate șansele să poată fi externată, să stea acasă cât își continuă tratamentul. Fie la familie, fie într-un centru medico-social, fie într-unul dintre centrele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași (DGASPC), unde se oferă tratament pentru persoanele cu handicap, care nu se pot îngriji singure.

Două săptămâni mai târziu, doamna Margareta este în continuare internată la spital. La centre nu a fost găsit niciun loc, iar familia le-a spus medicilor că nu o pot îngriji.

„E vorba de o persoană încă tânără, 56 ani, are niște arsuri la nivelul membrelor superioare care în mod obișnuit pot fi tratate acasă. Și pentru o persoană care ar avea casă și condiții, trebuie să se întoarcă la spital în fiecare zi sau la două zile să fie văzute aceste arsuri și pansate din nou. După ce am ținut-o 24 de ore în urgențe am insistat la colegii de la Chirurgie Plastică să o interneze, pentru că nu are locuință. Și acum, în ciuda faptului că a fost contactată familia, are o soră și o fiică, aceștia spun că nu o pot prelua. Bineînțeles că am făcut demersuri la asistență socială, la toate centrele medico-sociale. Dar ea rămâne în clinică, deși ar putea să meargă acasă”, mărturisește medicul Diana Cimpoeșu.

Trei centre medico-sociale în județul Iași, toate pline, niciunul în oraș

În Iași sunt mai multe centre care oferă sprijin pentru oameni fără adăpost sau pentru unele cazuri sociale. Însă condiția de bază, explică Adriana Tabarache, asistent social la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, este ca beneficiarii să se poată deplasa, măcar parțial, și să se poată îngriji singuri, primind sprijin minimal din partea personalului centrului. Iar majoritatea cazurilor sociale care rămân internate cu lunile în spitalul din Iași nu se încadrează la aceste condiții.

Centre medico-sociale, în județul Iași, sunt doar trei, niciunul dintre ele în oraș. 

Acolo, regula este și mai simplă: un loc se eliberează prin decesul unui beneficiar. Iar pentru internare regula este să nu dețină locuință, așa cum se cere și în cazul căminelor de bătrâni. Dacă oamenii au pe numele lor o casă, chiar dacă în ea locuiește familia care nu vrea să îi primească înapoi, nu pot să meargă în astfel de centre.

Cea mai mare problemă este în cazul persoanelor cu domiciliu, eventual și cu familie, cu aparținători, care au nevoie la un moment dat de îngrijire specializată, iar familia este depășită de situație, nu reușesc, nu au resurse financiare și nici fizic nu pot să se ocupe. Ei, având proprietate, având o casă, nu sunt primiți.

Adriana Tabarache, asistent social la Spitalul „Sf. Spiridon”:

Recordul de la Sf. Spiridon: un pacient a stat internat trei luni, fiindcă nu avea unde pleca

Recordul de cazare în spital al unui astfel de caz este cel al unui pacient care a avut probleme la șold și a stat trei luni pe Secția de Ortopedie, până i s-a găsit un loc într-un centru medico-social. Acum, șanse de a depăși acest record îl are un pacient internat din luna noiembrie, la Secția de Chirurgie. 

Adriana Tabarache spune că nimeni nu își asumă plecarea lui fiindcă nu este deplasabil, întrucât are părți din ambele picioare amputate, și ar avea nevoie de asistență zilnică.

„El are pensie, s-ar preta pentru centrele medico-sociale, dar nu avem pe municipiul Iași. Sunt doar cele trei din județ care nu au locuri. Este în continuare în spital, îl îngrijim, trimitem adrese peste adrese la aceste centre, unde ne spun mereu că nu sunt locuri. Bătrânul stătea într-o locuință, cu chiria pe care o plătea din pensia sa, dar proprietarul l-a evacuat pentru că nu a plătit o parte din chirie, iar problemele sale medicale au impus intervenția chirurgicală care l-a destabilizat și l-a făcut nedeplasabil”, a explicat Adriana Tabarache.

„Instituționalizarea este o traumă”

Asistenții sociali de la spital lucrează la foc continuu: fac buletine pentru oamenii care trăiesc pe stradă sau vorbesc cu reprezentanții primăriilor să găsească un vecin sau o rudă mai îndepărtată care să aibă grijă de ei. Mulți însă nu vor să primească acest ajutor.

„Indiferent de vârsta pacienților, instituționalizarea este o traumă, ei o văd ca pe o îngrădire de libertate, cu toate că noi le explicăm că acolo este locul lor, măcar pentru un timp cât se recuperează, dacă poate fi vorba de recuperare. Acceptă doar în ultimă instanță că aceasta este soluția. Ei vor libertate, și noi vrem asta pentru ei, dar nu pot să se îngrijească și se întorc cu probleme mai grave”, explică Adriana Tabarache.

*Numele pacienților au fost schimbate, pentru a le proteja identitatea.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro