”Bărbatul a respirat fără ajutorul aparatelor la șase ore de la intervenție, iar cele patru drenuri toracice au fost extrase pe rând de echipa medicală, în timpul acestei săptămâni”, mai spune chirugul.

Conform procedurilor, pacientul care a fost supus primului transplant de plămân din România în 18 aprilie se află în continuare pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, într-o rezervă, unde face exerciții pentru mobilitate. De asemenea, în acest moment, bărbatul face și exerciții pentru a-și îmbunătăți capacitatea respiratorie. Pacientul  este monitorizat permanent de echipa medicală a Spitalului Clinic „Sfânta Maria”, mai spune managerul Copcă .

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News