Planul stabilește o viziune integrată pentru 2050: o lume în care poluarea să fie redusă la niveluri care să nu mai fie dăunătoare sănătății umane și ecosistemelor naturale, precum și etapele necesare pentru a atinge acest obiectiv, informează Comisia Europeană.

De asemenea, planul interconectează toate politicile relevante ale UE în materie de combatere și prevenire a poluării, punând un accent deosebit pe modul de utilizare a soluțiilor digitale pentru a combate poluarea.

„Ambiția Pactului verde este aceea de a construi o planetă sănătoasă pentru toată lumea. Dacă vrem un mediu fără substanțe toxice, atât pentru oameni, cât și pentru planetă, se impune să acționăm acum”, a declarat Frans Timmermans, vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european.

Demersurile întreprinse de Europa pentru a reconstrui o economie mai curată, mai echitabilă și mai durabilă trebuie să contribuie, la rândul lor, la realizarea ambiției de reducere la zero a poluării.

Frans Timmermans:

„Prin Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării, vom crea un mediu de viață sănătos pentru europeni, vom contribui la o redresare rezilientă și vom stimula tranziția către o economie curată, circulară și neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei”, a precizat
Virginijus Sinkevicius, comisarul pentru mediu, oceane și pescuit.

Pentru a orienta UE către obiectivul pentru 2050 privind o planetă sănătoasă pentru oameni sănătoși, planul de acțiune stabilește obiective-cheie pentru 2030 de reducere a poluării la sursă comparativ cu situația actuală. Și anume:

  • îmbunătățirea calității aerului pentru a reduce cu 55 % numărul de decese premature cauzate de poluarea atmosferică;
  • îmbunătățirea calității apei prin reducerea deșeurilor, a deșeurilor de plastic din mediul marin (cu 50 %) și a microplasticelor deversate în mediul înconjurător (cu 30 %);
  • îmbunătățirea calității solului prin reducerea cu 50 % a pierderilor de nutrienți și a utilizării pesticidelor chimice;
  • reducerea cu 25 % a ecosistemelor UE în care poluarea atmosferică amenință biodiversitatea;
  • reducerea cu 30 % a numărului de persoane cu afecțiuni cronice cauzate de zgomotul produs de transport și
  • reducerea semnificativă a cantității de deșeuri generate și cu 50 % a deșeurilor municipale reziduale.

Planul prezintă o serie de inițiative și acțiuni emblematice, printre care:

  • alinierea în mai mare măsură a standardelor de calitate a aerului la cele mai recente recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății;
  • revizuirea standardelor de calitate a apei, inclusiv a apei din râurile și mările din UE;
  • reducerea poluării solului și intensificarea procesului de regenerare a solului;
  • revizuirea majorității actelor legislative ale UE în materie de deșeuri pentru a le adapta la principiile economiei curate și circulare;
  • susținerea ambiției de reducere la zero a poluării cauzate de producție și consum;
  • prezentarea unui tablou de bord al performanței ecologice a regiunilor UE pentru a promova ambiția de reducere la zero a poluării în toate regiunile;
  • reducerea inegalităților în materie de sănătate cauzate de ponderea disproporționată a efectelor nocive asupra sănătății suportate în prezent de persoanele cele mai vulnerabile;
  • reducerea amprentei de poluare externă a UE prin restricționarea exportului de produse și deșeuri care au efecte nocive și toxice în țările terțe;
  • lansarea laboratoarelor vii pentru soluții digitale ecologice și soluții inteligente de reducere la zero a poluării;
  • consolidarea centrelor de cunoaștere ale UE pentru reducerea la zero a poluării și reunirea părților interesate în cadrul Platformei părților interesate privind reducerea la zero a poluării;
  • consolidarea asigurării respectării măsurilor de reducere la zero a poluării împreună cu autoritățile de mediu și alte autorități de aplicare a legii.

Săptămâna verde a UE din 2021, cel mai mare eveniment anual privind politica de mediu, va avea loc în perioada 1-4 iunie. Conferința principală va avea loc la Bruxelles, Belgia.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News