Parlamentul a respins, pe 11 mai, rapoartele de activitatea ale TVR și Radioului Public pe anii 2017, 2018 și 2019 și astfel a demis conducerile celor două instituții. Astfel, Doina Gradea și Georgică Severin au părăsit funcțiile de conducere din cadrul celor două instituții.
Deși a fost demisă din fruntea Televiziunii Publice, Doina Gradea este în continuare angajată a postului. Potrivit Pagina de Media, care a solicitat informații din partea instituției, Doina Gradea a fost angajată în aprilie 2016 pe postul de manager de proiect în cadrul Departamentului Resurse Umane.
„Contractul a fost încheiat la data de 20 aprilie 2016, în conformitate cu dispoziţiile şi procedurile legale în vigoare. Gradea este manager de proiect în cadrul Departamentului Resurse Umane”, a transmis TVR pentru sursa citată.
Astfel, atribuțiile Doinei Gradea în calitate de manager de proiect sunt următoarele:
- colaborează la elaborarea unor proiecte de strategii generale specifice activităţii departamentului
- elaborează proiecte ale strategiei pe domeniul său de activitate
- urmăreşte îndeplinirea prevederilor strategiei şi politicilor departamentului
- pe baza studiilor realizate în cadrul TVR, propune soluţii de îmbunătăţire a activităţii departamentului
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_17180fc5d48413c0cf07b95cf6f5bea5.jpg)
TVR a transmis că aceasta nu a demisionat din această funcție până în prezent.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a25ef83be6cf74a4c636b5a407f5e198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_c22d5bbdea50c385ca5dcfa1eee92313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_e9a51afda4df509f16aed1a2a534a94b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_4aed25a653312ae60179f9322b8b3347.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3c5512c58c05c0c282e31a8624161e6f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_abb79e55a53807b7234568fd0c991b14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f98f150b8ae16ed142f29c083351d26c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_b9271f793a7eb01eee820644a49abd8e.jpg)